DSP Alba: Niciun caz de rujeolă în județ în ultimele șapte luni. Acoperirea vaccinală, în creștere
Nu s-a înregistrat niciun caz de rujeolă în județul Alba în ultimele șapte luni, iar acoperirea vaccinală a crescut, depășind 90% la grupa de vârstă 24 de luni. Astfel, DSP dorește să transmită mulțumiri părinților. Aceștia au înțeles importanța vaccinării, imunizarea fiind singura armă eficientă cu care se poate lupta împotriva acestei boli.
De asemenea, DSP Alba își exprimă recunoștința și față de medicii de familie, asistenții comunitari și toate instituțiile care au contribuit la limitarea extinderii cazurilor de rujeolă, iar apoi eliminarea acestora, astfel încât, de la sfârșitul lunii aprilie și până în prezent, nu a mai existat niciun pacient cu această boală.
”Totodată, observăm că acțiunile de informare, întâlnirile cu medicii, părinții, mesele rotunde cu cei care contribuie la realizarea actului medical, ”Caravana Sănătății” nu au rămas fără rezultat, iar părinții au înțeles rolul și importanța vaccinării și faptul că e mult mai simplu și benefic să previi decât să tratezi”, a transmis, miercuri, DSP Alba, într-un comunicat de presă.
Rujeola este o infecție virală, contagioasă, care cauzează în general afecțiuni respiratorii. Boala se transmite când o persoană infectată tușește sau strănută, iar între simptomele acesteia se numără febră, oboseală, erupția specifică, senzația de gât uscat, diaree, strănut sau scurgerea de secreții de la nivelul nasului. Vaccinul care combate rujeola este ROR, iar acesta protejează și împotriva oreionului și rubeolei. DSP Alba recomandă tuturor părinților copiilor care nu au fost vaccinați să se prezinte la medicul de familie.
Pe de altă parte, o atenție deosebită trebuie acordată, în continuare, și imunizării și protecției împotriva gripei. În județul Alba, în acest sezon, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă, iar dintre cele aproape 28.000 de doze de vaccin primite de la Ministerul Sănătății au mai rămas, la medicii de familie din județ, circa 2.000. Precizăm că în alte județe din țară au fost înregistrate primele cazuri de gripă, la persoane nevaccinate. Imunizarea în această perioadă rămâne un bun factor de protecție. Recomandăm celor care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.
Medicii informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale altor infecții virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală obișnuită, gripa este produsă de virusurile gripale și prezintă un risc crescut de complicații și chiar decese, la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu afecțiuni medicale cronice, precum diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii cu vârste fragede și femei gravide. Pentru a preveni contactul cu virusul gripal se recomandă a se evita persoanele cu simptomatologie gripală, evitarea aglomerațiilor, spălarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun.
De asemenea, măsurile de igienă personală, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.
În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecție adecvate – căciuli, mănuși etc. Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului.
Se recomandă persoanele vârstnice, în special celor cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute.
În această perioadă, trebuie să se acorde o atenție specială copiilor – aceștia nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător.
Locuințele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit luni seara, la Aiud, în subsolul unui bloc de pe strada Ecaterina Varga. Au intervenit pompierii cu trei autospeciale. Citește și: VIDEO INCENDIU la un stâlp de electricitate de pe strada Lucian Blaga din Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 16 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale