Numărul pacienților care s-au prezentat la centrul de permanență din Alba Iulia a crescut constant
Numărul pacienților care s-au prezentat la Centrul de Permanență din Alba Iulia a crescut, constat, în fiecare lună, din marte până în august.
În martie 2018, prima lună în care a funcționat Centrul de Permanență, s-au prezentat 303 pacienți, în vreme ce în aprilie au fost 374. De asemenea, în luna mai au fost prezenți 516 pacienți, iar în iunie 562. Numărul acestora a crescut și în luna iulie, când s-au prezentat 571, în vreme ce în august au ajuns 710 persoane cu diverse afecțiuni medicale.
Centrului de Permanență Terra Aster, cu sediul pe Bulevardul Revoluției 1989, nr. 23A, are arondate localitățile Alba Iulia, Ciugud, Oarda, Vințu de Jos și Sântimbru.
Centrele de permanenţă funcţionează în regim de gardă. În zilele lucrătoare, garda se instituie în centrul de permanenţă între orele 15.00-8.00 şi numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8,00 şi durează 24 de ore.
Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanență sunt cele specifice codului verde, respectiv acele afecțiuni care nu pun în pericol viața persoanei.
Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanenţă sunt următoarele:
a) asistenţă medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medicochirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice
b) trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie;
c) administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă sau a cabinetului medical în cazul în care permanenţa se asigură la cabinetul medical;
d) eliberarea unei adeverinţe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul său de familie pentru prescrierea reţetei; în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, medicaţia se asigură din trusa de urgenţă atât cât va fi necesar pacientului până ajunge la medicul său de familie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]