Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Nicolae Carnat, internaționalul de juniori, a semnat cu Dunărea Călărași, după 5 ani petrecuți în Anglia și Danemarca!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Atacantul Nicolae Carnat a revenit în România după 5 ani petrecuți în Occident, la Wolverhampton (Anglia) și Esbjerg fB (Danemarca), și a semnat cu Dunărea Călărași, nou-promovata revelație a Ligii 1.

Revin în România după 5 ani petrecuți la una dintre cele mai bune academii din Anglia, Wolves, unde am crescut și m-am dezvoltat. Consider că e o mutare bună pentru mine și pentru cariera mea, având în vedere că voi avea șansa de a evolua în Liga 1 și de a intra în vederile Naționalei. Am așteptat circa două săptămâni să vină «cartea verde» din Anglia, a ajuns și sper la cât mai multe meciuri și goluri în tricoul Dunării”, a spus fotbalistul aflat sub comanda lui Dan Alexa.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

În vârstă de 20 de ani, Carnat a desluşit tainele „sportului rege” în „alb-negru”, la Unirea Alba Iulia (antrenor Vasile Ursu), s-a cizelat sub comanda „Regelui” la Academia „Gheorghe Hagi și a făcut pasul spre un fotbal superior, semnând în Anglia cu Wolverhampton. Puştiul din Mihalţ, fost compnent al diverselor echipe naționale de juniori a jucat de la mijlocul anului 2014 evoluează în Anglia, la Wolverhampton, la diferite grupe de vârstă ale clubului, inclusiv la categoria superioară de vârstă, Under 21 sau Under 23 în Premier League, prestaţiile sale netrecând neobservate.

Școlit în Anglia, dar și la Academia Hagi și Unirea Alba Iulia, Carnat a semnat vara trecută cu divizionara secundă din Danemarca, Esbjerg fB, acolo unde l-a regăsit pe Adrian Petre, fostul golgheter al UTA-ei.  Talentatul jucător de atac (evoluează de obicei în banda dreaptă, dar poate juca și în banda opusă și chiar atacant central) a acceptat un împrumut pe un an în Danemarca, pentru a prinde primele sale meciuri printre profesioniști, echipa promovând pe prima scenă. În Liga 1 a revenit în această vară un alt “stranier” din Cetatea Marii Uniri, portarul Dinu Moldovan (Ponferradina), ce a ajuns la FC Voluntari.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

În Vinerea Mare, etapă în cel de-al 3-lea eșalon | Vezi programul conjudețenelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea