Albaiulian prin căsătorie, portughezul Vitinha, revenire la Unirea Alba Iulia, după zece trofee cucerite în Bulgaria!
Fundașul lateral stânga portughez Vitinha revine la Unirea Alba Iulia, echipă pentru care a evoluat în Liga 1 în utima stagiune petrecută de “alb-negri” în elită (13 întâlniri). În vârstă de 32 de ani, Vítor Tiago de Freitas Fernandes, s-a întors, fotbalistic vorbind, în orașul de adopție, jucătorul din țara campioanei europene căsătorindu-se în 2013 cu o frumoasă albaiuliancă. “În primul rând mă bucur că mă antrenez lângă jucători foarte talentați, care îmi amintesc de perioada când eram și eu mai tânăr. Pe cei mai în vârstă îi știu aproape pe toți, cu unii am fost și coleg de echipă la Unirea. Încă nu am semnat, dar ese o chestiune de zile până se va întâmpla”, a spus Vitinha, trimiterea fiind către Selagea și I. Grozav. “Ne-am întors în primul rând pentru noi ca familie. Am stat foarte mult timp departe de casă. Era timpul să renunțăm la niște lucruri, să ne întorcem în România și pentru fetița noastră care începe grădinița”, a mai adăugat micuțul apărător lateral.
*10 trofee cu Ludogorets!
Din 2011 a părăsit fotbalul românesc și a trecut Dunărea în țara vecină, Bulgaria, unde a stat până în această vară, timp de de mai bine de 7 ani. Până în 2017 la Ludogorets Razgrad, cu care a câștigat de șase ori la rând campionatul, plus două cupe ale Bulgariei și alte două supercupe (2012 și 2014). “Am trăit 6 ani superbi la Ludogorets. Condiții extraordinare și un grup foarte unit, lucruri ce au contat enorm în rezultate. Acolo nu conta că ești străin sau bulgar, toți aveam respect”, a declarat jucătorul de bandă.
*Accidentare gravă la Cerno More
În ultimul campionat, 2017-2018, a plecat la Cherno More Varna, însă a avut un ghinion teribil la meciul de debut la noua sa echipă, rupându-și tendonul lui Achile, la piciorul stâng, o accidentare gravă, ce l-a ținut departe de gazon aproape un an. “Am petrecut o perioadă foarte grea. Am plecat de la Ludogorets cu gândul să joc mai mult, însă m-am accidentat în primul joc oficial!… De comun acord cu clubul am decis să încheiem colaborarea”, a spus Vitinha. “Acum încă nu sunt 100 la sută din punct de vedere fizic. Deja mă antrenez cu colegii dar mai am de lucrat mult până să fiu apt, iar peste o lună o să fiu bine”, a spus fotbalistul portughez, ce a mai evoluat în România la CFR Cluj, CS Otopeni și Concordia Chiajna (un total de 45 de jocuri), având și experiența competiților europene din perioada în care îmbrăca tricoul “verde-alb” al echipei din Razgrad.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4 | Spicul Daia, scorul etapei; Greapcă, hat-trick pentru Energia
Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4, după etapa a 24-a. Spicul Daia a scorul etapei cu CSM Unirea Alba Iulia, golgheterul Greapcă, hat-trick pentru Energia *CIL Blaj – CS Ocna Mureș 3-1 (2-0) Echipa din „Mica Romă” a câștigat derby-ul rundei și este foarte aproape să devină campioana celui de-al 4-lea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 14 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană