Primăvara premiilor muzicale pentru elevii Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba-Iulia
Dacă pentru unii primăvara este anotimpul florilor, pentru elevii Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba-Iulia înseamnă o prezență numeroasă în cadrul concursurilor de muzică și artă din întreaga țară.
De această dată Aradul a dat startul competițiilor lunii aprilie cu Concursul de Canto și Teorie „Nicolae Brânzeu”, ediția a IV-a, concurs la care elevii clasei a IX-a, canto clasic au obținut 2 premii. Astfel, Sebastian Ungureanu a fost distins cu premiul al II-lea, iar Ionatan Dumitraș cu premiul III, ambii fiind elevii domnului prof.dr.Ioan Chiciudean, acompaniați la pian de prof. Ruben Morar.
O zi mai târziu, repectiv pe 21 aprilie 2018, emoțiile elevilor se fac simțite la Sibiu, unde a avut loc ediția a XVI-a a Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Timotei Popovici”. De data aceasta cele 2 premii I oferite au intrat in palmaresul a doi violonceliși talentați: Cătălin Mihail Pop clasa a II-a și Cristian Gabriel Pop clasa a VII-a, ambii coordonați de doamna prof. Maria Mărginean și acompaniați la pian de prof. Ovidiu Pârjol.
În aceeași perioadă, repectiv 20-21 aprilie 2018, Concursul „Tinere talente” desfășurat la Oradea aduce Liceului de Arte „Regina Maria” alte 2 premii importante, de această dată pentru pianiști. Premiul I, clasa a II-a pian pentru Gloria Costeiu și premiul al II-lea pentru Daria Anca clasa VII pian, ambele coordonate de doamna prof. Vera Zelenscaia.
Ultimul week-end al lunii aprilie a însemnat participarea unor elevi la Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, ediția a VI-a, desfășurat la Lugoj. De această dată elevul Casian Petrean clasa IV, coordonat de prof. Rita Vrânceanu a obținut 2 premii: premiul II la secțiunea pian și un premiu special oferit de Biserica Reformată. Gloria Costeiu clasa a II-a pian, prof. coordonator doamna prof. Vera Zelenscaia a primit premiul III, iar Adelina Cîndroi clasa a II-a pian, elevă a aceleiași doamne profesor a primit mențiune.
Începutul lunii mai a adus 2 evenimente majore în peisajul concursurilor muzicale în cadrul cărora Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba-Iulia a avut o participare numeroasă. La Bacău s-a desfășurat Concursul Internațional de Pian „Frederic Chopin”, ediția a VI-a, concurs în urma căruia, elevul doamnei prof. Cecilia Simion, pianistul Vladimir Gligor-Lungan, a fost distins cu premiul al III-lea.
Concursul de Interpretare Vocal-Instrumentală și Arte Vizuale „Sigismund Toduță” ediția a XIX-a, Deva, a fost probabil concursul cu prezența cea mai numeroasă în urma căruia 41 de elevi au primit premii și diplome de participare.
S-au acordat 11 premii I pentru diferite instrumente și nivele de studii astfel: Mihai Almășan clasa I vioară, prof. coord. Tatiana Lăncrăjan, prof. coord. Ovidiu Pârjol, Casian Petrean clasa a IV-a pian, coordonat de doamna prof. Rita Vrânceanu, Andrada Moșneag clasa a V-a nai, prof. coord. Aurelian Trif, prof. corepetitor Sixtine Maniu, Daria Romoșan clasa a V-a clarinet, prof. coord. Radu Beșliu, prof corepetitor Ovidiu Pârjol, Antonia Mancer, clasa a VI-a vioară, prof. coord. Mariana Lungu, prof. corepetitor Andrei Dragomir, Petronela Hada clasa a VI-a flaut, prof. coord Adela Cârcoană, prof. corepetitor Ovidiu Pârjol, Carina Cătăramă, clasa a VII-a nai, prof. coord. Aurelian Trif, prof. corepetitor Sixtine Maniu, Alexandra Diaconu clasa a VII-a flaut, prof coord. Emma Damian, prof. corepetitor Andrei Dragomir, Laurențiu Barbu, clasa a VIII-a clarinet, prof. coord. Radu Beșliu, prof. corepetitor Ovidiu Pârjol, Ilinca Goța, clasa a IX-a violă, prof. coord. Tatiana Lăncrăjan, prof. coord. Ovidiu Pârjol, Cristina Todor, clasa a IX-a nai, prof. coord. Aurelian Trif, prof. corepetitor Sixtine Maniu, Mihai Chiorean, clasa a X-a clarinet, prof. coord. Radu Beșliu, prof corepetitor Ovidiu Pârjol.
Premiul al II-lea a fost adjudecat de următorii elevi Adelina Cîndroi și Gloria Costeriu, ambele clasa a II-a pian, coordonate de doamna prof. Vera Zelenscaia, Denisa Botariu, clasa a III-a pian, prof. coord. Berta Bubău, Luciana Jurj, clasa a V-a pian, prof. coord. Vera Zelenscaia, Nuria Oargă, clasa a VII-a vioară, prof. coord. Mariana Lungu, prof. corepetitor Andrei Dragomir, Raoul Chindriș, clasa a VI-a chitară clasică, prof. coord. Ovidiu Romoșan, Alexia Mihălțan, clasa a VII-a flaut, prof. coord. Emma Damian, prof. corepetitor Andrei Dragomir, Sebastian Clamba, clasa a XII-a flaut, prof. coord. Emma Damian, prof. corepetitor Andrei Dragomir, Raul Narița, clasa a VI-a clarinet, prof. coord. Radu Beșliu, prof corepetitor Ovidiu Pârjol, Beatris Faur, clasa a V-a nai, prof. coord. Aurelian Trif, prof. corepetitor Sixtine Maniu.
Cu premiul al III-lea s-au întors alți 7 elevi: Philip Dăian, clasa a II-a pian, prof. coord. Cecilia Simion, Antonia Muntean, clasa a II-a pian, prof. coord. Vera Zelenscaia, Casiana Țărean, clasa a II-a pian, prof.coord. Rita Vrânceanu, Lorena Dincă, clasa a IV-a vioară, prof. coord. Iulian Gherman Neag, Natalia Bălăucă, clasa a V-a vioară și Alina Cozma, clasa a VIII-a vioară, ambele coordonate de doamna prof. Tatiana Lăncrăjan, prof corepetitor Ovidiu Pârjol, precum și Alina Catlabuga, clasa a IX-a canto clasic, prof. coord. Roxana Rusan, prof. corepetitor Lilia Pârjol.
Cu mențiuni s-au întors acasă 8 elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria”, astfel: Ioana Tomușcă, clasa a VII-a pian, prof. coord. Sergiu Săndulache, Miruna Muntean, clasa a II-a pian, prof. coord. Cecilia Simion, Eva Patachi, clasa a II-a pian, prof. coord. Ioana Brok, Daria Roșiu, clasa a III-a pian, prof. coord.. Berta Bubău, Niculina Bălan, clasa a VI-a pian, prof. coord. Rita Vrânceanu, Irina Dăncilă, clasa a VII-a pian, prof. coord. Sergiu Săndulache, Daria Anca, clasa a VII-a pian, prof. coord. Vera Zelenscaia, Maria Voina, clasa a XII-a canto clasic, prof. coord. Roxana Rusan, prof. corepetitor Lilia Pârjol.
Elevii Iudita Botinaț (clasa a IX-a canto clasic), Denisa Sekely (clasa a XI-a canto clasic) și Carolina Popov (clasa a XII-a canto clasic) pregătite de doamna prof. Roxana Rusan și acompaniate de prof. Lilia Pârjol, precum și pianista Iulia Țurcaș pregătită de domnul prof. Andrei Dragomir au primit diplome de participare.
Astfel, după multă trudă și ore de studiu, premiile nu au încetat să apară. Aceste premii reprezintă de fapt încununarea unei munci susținute, iar pentru aceste minunate rezultate trebuie să mulțumim elevilor și acelor oameni minunați, profesorii lor care, indiferent de circumstanțe, sunt alături de ei, îi îndrumă și încurajează.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Cultură Educație
Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga
Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga Elevul fruntaș Daniel Cârnaț s-a remarcat din nou în cadrul activităților culturale datorită Premiului I obținut la etapa județeană și apoi la cea națională a Concursului de literatură și arte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie