Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr: Pentru noi declarația 600 a fost o fumigenă. Ar trebui anulată
Declarația 600 a fost pentru ALDE ”o fumigenă” cu care premierul Tudose a surprins, a spus, luni, președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, care a mai precizat că din punctul său de vedere formularul ar trebui anulat, nu doar prorogat termenul de depunere.
”Am fost surprinși de măsurile luate de Guvernul Tudose, care nu au fost în totalitate cele cu care ne-am dus în fața alegătorilor când le-am cerut să ne aleagă (…) Nu am fost de acord cu declarația 600, asta clar va trebui anulată. Eu zic că la Finanțe este unul dintre cei mai buni miniștri, cei mai performanți. Într-adevăr, Eugen Teodorovici a performat mai mult la Ministerul Fondurilor Europene, dar și cât a fost ministru al Finanțelor nu s-a făcut de rușine și a luat hotărâri înțelepte. Nu știu ce se va hotărî cu declarația 600, care ar trebui scoasă de tot”, a spus Ioan Lazăr, luni, în cadrul unei conferințe de presă.
Întrebat dacă membrii din conducerea ALDE nu au fost de la început de acord cu formularul 600, Ioan Lazăr a răspuns: ”Categoric nu, deci am fost surprinși de fumigenele lui Tudose. Pentru noi a fost o fumigenă”.
Autorităţile nu au decis încă dacă va dispărea sau nu declaraţia 600, formularul prin care aproximativ 210.000 de români care au venituri extrasalariale sunt obligaţi să spună Fiscului ce venituri au obţinut în 2017 sau cred că vor obţine anul acesta în afara salariilor, astfel încât Fiscul să le calculeze ce contribuţii sociale au de plătit.
După ce Liviu Dragnea, liderul PSD, a spus că a cerut amânarea termenului de depunere a formularului 600 de la 31 ianuarie la 1 martie, pe site-ul Finanţelor a apărut un proiect de OUG privind această prorogare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Liviu Dorin Petruțiu se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare […]
Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!”
Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!” Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că respectă sprijinul dat de diaspora “ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţelegă că cei care au rămas acasă au acceptat să fie plătiţi cu salarii mici, au […]
Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase
O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase Încheiem o guvernare social-democrată eficientă și responsabilă, cu creșteri consistente de venituri, măsuri sociale benefice în perioade de crize majore și investiții publice serioase în infrastructura rutieră de mare viteză și dezvoltarea comunităților locale. Toate guvernările sunt cu bune și […]