FOTO. Festivitatea de deschidere a anului de instrucție 2018, la Batalionul 136 Geniu ”Apulum” din Alba Iulia
Luni, la Batalionul 136 Geniu ”Apulum”a avut loc festivitatea de deschidere a anului de instrucţie 2018 cu participarea întregului personal al unității. Activitatea a fost condusă de comandantul batalionului, locotenent colonel Mihai Ilie Rusu.
Ca în fiecare an, startul unei noi perioade de instruire reprezintă un prilej de autoevaluare și de evidențiere a rezultatelor obţinute în anul precum și transmiterea obiectivelor, misiunilor şi priorităţilor de instruire pentru anul în curs.
Echipa de comandă a unității a prezentat principalele activităţi din anul 2017, la care au participat geniștii albaiulieni, printre acestea numărându-se:
– instruirea în comun cu partenerul american în cadrul rotației a II-a a exerciţiului „Resolute Castle 17”, având ca scop îmbunătăţirea infrastructurii pentru instrucţie a Centrului Național de Intruire Întrunită ”Getica” din Cincu;
– instruirea prin practicare în Centrul Național de Instruire Întrunită pentru construcția platformelor pentru vizitatori de la exercitiul ”Noble Jump”, a platformelor pentru sala de mese și containerele de cartiruire din Dealul Vișinilor precum și a sistemului de drenaj pentru acestea;
– asigurarea sprijinului de geniu real pentru exercițiul ”Saber Guardian 2017” și participarea cu un detașament de 70 de militari la exercițiu în zona localității Râureni din județul Vâlcea;
– desfășurarea instrucției de comandament cu structura multinațională de geniu integrată logistic IEL MILU în cadrul celor două exerciţii multinaţionale „IEL MILU 2017/1” și „IEL MILU 2017/2” la Alba iulia și Rm. Vâlcea;
Obiectivele fundamentale pentru anul de instrucție 2018 includ participarea militarilor batalionului la exerciții multinaționale organizate în țară și în străinătate.
[nggallery id=5100]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere” va fi disponibilă în perioada 7-19 mai 2024 la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia și reunește o impresionantă colecție de carte religioasă veche, dar nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului