Cod galben de ploi, ninsori și viscol, în Alba și în alte județe, valabil până sâmbătă la amiază
Un cod galben de ploi şi intensificări ale vântului a fost emis de către meteorologi, fiind valabil de vineri, ora 18.00, până sâmbătă, ora 14.00, fiind anunţate precipitaţii în vest, nord-vest şi centrul ţării.
În intervalul menţionat aria ploilor se va extinde în regiunile vestice, nord-vestice şi parţial în cele centrale, iar vântul va avea temporar intensificări cu rafale de până la 55…65 km/h. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 30…35 l/mp în Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei şi a Carpaţilor Meridionali, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În zona montană înaltă va ninge, iar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Intensificări ale vântului se vor semnala şi pe crestele din restul zonelor montane, mai spun meteorologii.
„O vreme capricioasă în perioada următoare. E vizată partea de nord – est a țării. În zona de vest a Carpaților Meridionali, așteptăm să se cumeuleze 20 – 25 de l/mp. Pot apărea și probl de ordin hodrologic de partea de nord-vest a țării. În partea de sud a României, încă vor mai fi perioade însorite, vor fi și maxime de până la 17-18 grade, urmând ca din aceste zone ploile să apară începând de mâine seara”, a spus Mihai Timu, meteorolog ANM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere Noul Cod Silvic, adoptat prin Legea nr. 331/2024 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 9 ianuarie 2025. Acesta introduce noi măsuri pentru protejarea mediului, dar și sancțiuni dure pentru a combate tăierea ilegală a lemnelor. Citește și: Noi reglementări în […]