Rămâi conectat

Actualitate

ANAF: Roșia Montană Gold Corporation somată pentru plata datoriilor. Compania a dat în judecată România

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Roșia Montană Gold Corporation a fost somată de către ANAF pentru plata datoriilor. Compania a fost înștiințată că are până la 5 august 2017 o datorie de 27 de milioane de lei.

Dezvoltatorul proiectului minier blocat de la Roșia Montană subsidiară a canadienilor Gabriel Resources are însă până pe 21 august să facă contestația, ceea ce și intenționează.

„Compania vede această somare ca fiind incorectă, abuzivă și punitivă, dat fiind că vine la doar câteva zile după ce compania a depus plângere împotriva României, solicitând o despăgubire în valoare de 5,7 miliarde de dolari canadieni”, au afirmat reprezentații companiei, conform profit.ro.

Suma de 27 de milioane de lei provine din rambursări de TVA către companie pentru achiziția unor servicii în 2011-2016, pe care ANAF nu le consideră acum justificabile.

Litigiile între RMGC și instituții românești nu se oprescu aici. De altfel, Gabriel Resources a cerut la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari americani (5,7 miliarde de dolari canadieni) de la statul român, acuzând că a încâlcat tratele semnate prin blocarea proiectului minier.

Sursa: b1.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

TikTok s-a ÎNCHIS în SUA. Ce mesaj au primit utilizatorii

Unirea Ziarul

Publicat

în

TikTok s-a ÎNCHIS în SUA. Ce mesaj au primit utilizatorii TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei, informează BBC. Un mesaj apărut pe aplicaţie pentru utilizatorii din SUA spunea că a fost promulgată o lege care interzice TikTok, ceea ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea