Deputații au adoptat proiectul de lege care prevede etichetarea suplimentară a laptelui şi a produselor lactate
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 217 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 48 „abţineri”, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.88/2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate.
Astfel, pe eticheta laptelui şi a produselor lactate va trebui să fie specificată ţara de origine sau locul de provenienţă a laptelui cu ponderea cea mai mare şi numele operatorului economic procesator al laptelui.
Totodată, legea va da dreptul să fie inscrisă pe ambalaj denumirea de ”produs natural” doar dacă laptele este 100% lipsit de lapte praf. Denumirea de ”produs românesc” va putea fi înscrisă doar dacă laptele provine de la procesatori și producători autohtoni.
Nu este exclus însă ca măsura să nască o nouă procedură de infrigement din partea Comisiei Europene. Deși pe piață sunt produse care poartă marcajul fabricat în România, Comisia Europeană ar putea să nu vadă cu ochi buni noile inscripții de pe produsele lactate considerându-le discriminatorii și împotriva liberei circulații a produselor pe teritoriul UE.
În ultima perioadă piaţa a fost invadată de produse lactate importate în România, precum Pilos, brand deținut de reţeaua Lidl, cu produse provenind din diferite țări, printre care și Polonia.
Etichetele pentru lapte de consum şi produsele lactate trebuie să fie inscripţionate clar, uşor de înţeles pentru a permite consumatorilor informarea privind originea şi trasabilitatea produselor.
Producerea, expunerea spre vânzarea şi/sau vânzarea de lapte de consum cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 16 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale