FOTO: Şezătoare ca-n poveşti, într-un loc mirific, binecuvântat de Dumnezeu, la MUZEUL Marianei Mereu din Geoagiu de Sus
Şezătoare ca-n poveşti, într-un loc mirific, binecuvântat de Dumnezeu, la MUZEUL Marianei Mereu din Geoagiu de Sus
Într-o atmosferă magică, specifică vieții la țară și șezătorilor de altădată, invitatele, localnicii și membrele Asociației Vatra din Geoagiu de Sus au cusut, au cântat, au spus poezii și s-au delectat cu plăcinte și alte bunătăți făcute în gospodărie. De asemenea, au avut ocazia să viziteze muzeul amenajat în localitate de doamna Mariana Mereu.
Doamna Mariana Mereu a găzduit șezătoarea pe 1 iunie, printre izvoadele de neprețuit, strânse cu atâta dragoste în muzeul personal din Geoagiu de Sus. Incitaţi la eveniment au fost şi beneficiarii Centrului de Resurse – Academia Doamnelor din Alba Iulia.
Pentru cei prezenţi a fost o zi binecuvântată, cu oameni care au aceeaşi pasiune , indiferent de vârstă, cu dăruire maximă pentru tradiţie şi frumos.
Iubitorii de frumos pot să viziteze oricând MUZEUL Marianei Mereu din Geoargiu de Sus, judeţul ALBA, unde atmosfera , decorul, lămpaşul, muşcata din geam, ne amintesc de bunici şi străbunici. Fiecare lucru este aşezat cu dragoste şi preţuire, cu sfinţenia a ceea ce a fost cândva simplitatea, profunzimea, credinţa, dăruirea şi dragostea.
”Mulțumim doamnei Mariana Mereu pentru găzduirea șezătorii, pentru izvoadele de neprețuit, strânse cu atâta dragoste în muzeul personal din Geoagiu de Sus, pe care ni le-a prezentat ca sursă de inspirație pentru toate doamnele prezente”, a declarat Ana Cosma, coordonatorul Centrului de Resurse – Academia Doamnelor Alba Iulia.
„Mă bucur enorm că această dragoste începe să reînvie ! Sunt oameni minunaţi, care trăiesc şi îşi găsesc bucuria în asta.”
„Aici e un loc minunat de a-ţi regăsi izul din copilărie.”
„O zi binecuvântată, cu oameni care au aceeaşi pasiune, indiferent de vârstă, comuniunea ne îmbogăţeşte, iar dăruirea este maximă”, sunt doar câteva dintre mărturiile doamnelor care au luat parte la şezătoare.
FOTO: facebook Ana Cosma
[nggallery id=4118]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
”Off copil frumos, drum lin spre cer! Prea repede ai plecat”– Mesaje de condoleanțe pentru Darius, tânărul din comuna Fărău care și-a pierdut viața în accidentul mortal de pe DN 1
”Off copil frumos, drum lin spre cer! Prea repede ai plecat”– Mesaje de condoleanțe pentru Darius, tânărul din comuna Fărău care și-a pierdut viața în accidentul mortal de pe DN 1 Moartea lui Darius Miclea, adolescentul de 18 ani decedat sâmbătă, 18 ianuarie 2025, în accidentul mortal de pe DN 1, în zona localității Miraslău, […]