Elevii de clasa IV-a susțin Evaluarea Națională la matematică
Elevii de clasa a IV-a susțin, joi, Evaluarea Națională la matematică, după ce miercuri au susținut proba la limba și literatura română. Notele nu vor fi trecute în catalog, însă rezultatele îi vor ajuta atât pe copii şi părinţi, cât şi pe profesori, să evalueze stadiul pregătirii elevilor.
Calendarul Evaluarii Naţionale de la finalul clasei a IV-a 2017:
3 mai 2017: Limba română
4 mai 2017: Matematică
5 mai 2017: Limba maternă
Recent, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a spus că rezultatele rezultatele evaluărilor naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi centralizate, pentru prima dată, la nivel naţional. În opinia sa, aceste evaluări nu pot fi considerate examene prin care să fie promovată concurenţa între elevi. Introducerea acestor evaluări naţionale pentru clasele II, IV şi VI a fost criticată atât de reprezentanţii elevilor, cât şi de unii părinţi.
Sălile în care se susţin Evaluările Naţionale sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent.
Rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi prin informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere Noul Cod Silvic, adoptat prin Legea nr. 331/2024 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 9 ianuarie 2025. Acesta introduce noi măsuri pentru protejarea mediului, dar și sancțiuni dure pentru a combate tăierea ilegală a lemnelor. Citește și: Noi reglementări în […]