FOTO/ VIDEO: Peste 200 de participanți au fost prezenți la ,,Marșul pentru viață” organizat de Parohia Ortodoxă Cugir VI
,,Marșul pentru viață” derulat sub genericul ”Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, a fost organizat la nivelul localității Cugir de Parohia Ortodoxă Română Cugir VI avându-l ca reprezentant pe părintele Ioan Cândea, slujitor al bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi”. Parteneri în cadrul acestei acțiuni au fost: Școala Gimnazială Nr. 3, Cugir; Școala Gimnazială ,,Ioan Mihu”, Vinerea; Grădinița cu program normal Nr. 5, Cugir; Școala Gimnazială ,,Iosif Pervain”; Școala Gimnazială ,,Singidava”.
Marșul, la care au luat parte peste 200 de localnici s-a desfășurat începand cu orele 12:30, pe traseul: Biserica ,,Sf. Trei Ierarhi”, Str. Rozelor, Str. Al. Sahia, Str. N. Balcescu, Str. Victoriei, Str. Constructorului, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”. La finalul traseului, în fața Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” a fost susținut un program artistic de către grupurile: ,,Mlădițe Cugirene”, ,,Anotimpuri”, Corul Școlii Gimnaziale Iosif Pervain, Corul Școlii Gimnaziale Singidava și Gradinița cu program normal Nr. 5. Evenimentul a fost deschis de eleva Alexia Herlea, care a interpretat poezia ,,Orice copil are un nume”, scrisă de George Țărnea, după care Grupul Mlădițe Cugirene a interpretat melodiile: ,,Fiecare viață e un dar” și ,,De n-oi mai fi…”. Corul Școlii Gimnaziale ,,Iosif Pervain” condus de Marcel Cibu și Aurora Andriuc au interpretat melodiile: ,,Mama” și ,,Mulțumesc iubită mamă”. Cei mai mici participanți la marș, copii Grădinței nr. 5 au interpretat cu multă sensibilitate: ,,Cine vă iubește” și ,,Cântecul acesta delicat”.
De o puternică vibrație s-a dovedit mesajul grupului ,,Anotimpuri! Condus de preot Adrian Cebotari și prof. Luminița Cebotari, care au interpretat ,,Cântec pentru părinți” și ,,Fii lacrimilor Tale”. Marșul pentru viață este un proiect național inițiat de Asociația ”Studenți pentru viață” București și are ca scop principal apărarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți, iar toate materialele: (pancarte, reviste, baloane) au fost asigurate gratuit de către inițiatorii acestui proiect. Grupa de jandarmi din Cugir și poliția Locală Cugir au asigurat ordinea pe tot parcursul manifestării. Fiind un demers apolitic și neconfesional, oricine prețuiește viața umană încă de la concepție a putut participa la această manifestare cu gândul de a ajuta o mamă aflată în criză de sarcina pentru a evita avortul și a aduce pe lume darul pe care Dumnezeu l-a sădit în ea. La eveniment a fost prezent și primarul Cugirului Adrian Teban, alături de familia sa. (C.P.)
[nggallery id=3648]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]