„Bunicii au talent” – eveniment şezătoare dedicat bunicilor, în 15 februarie, la Centrul de Resurse Academia Doamnelor din Alba Iulia
„Bunicii ne cuprind mâinile doar o vreme, dar inimile pentru o veşnicie” (Anonim) . Oameni mari şi oameni mici, bunici şi nepoţi sunt invitaţi miercuri, 15 februarie, între orele 10.00-12.00 la Centrul de Resurse Academia Doamnelor din Alba Iulia. Oricine e binevenit, cu sau fără bunic, cu sau fără nepot, accesul fiind GRATUIT atât pentru public cât și pentru bunicii mesteri, povestitori sau expozanti.
” Bunicii au talent ” e un eveniment tip şezătoare dedicat cui altcuiva decât bunicilor noştri. Organizatori şi participanţi îşi vor arăta preţuirea faţă de bunici, iar aceştia vor împărtăşi din talentele lor. Miercuri, la Alba Iulia se desfăşoară a doua ediţie a acestui eveniment. Se vor depăna amintiri, iar bunicuţele îi vor învăţa pe cei dornici să croşeteze şi să creeze lucruri frumoase de mână.
“AI UN BUNIC/ O BUNICĂ TALENTAT/Ă şi ai dori să îl/o inviţi să ne spună o povaţă, să ne înveţe un lucru la care se pricepe tare bine? Sau pur şi simplu să socializeze cu alţi bunici? Nu sta pe gânduri şi vino să petreci alături de noi 2 ore preţioase cu acest om drag sufletului tău”, este invitaţia organizatorilor.
“De ce BUNICII AU TALENT?
Pentru că învăţăturile bunicilor noştri sunt valoroase şi de nepreţuit. Pentru că bunicii ne pot fi cei mai înţelepţi învăţători înspre dezvoltarea unui viitor sustenabil în spaţiul urban, pentru o viaţă trăită în respect faţă de natură şi cu iubire faţă de semeni.
Mulţi din ei sunt practicieni desăvârşiţi ai unor unor stiluri de viaţă suficiente şi integrate local, fără să ştie, dar cu multă chibzuinţă. Fără eforturi, în mod natural, ei au fost parte a unor comunităţi care preţuiau cooperarea, convivialitatea şi încrederea socială. Claca, şezătoarea erau obiceiuri construite în jurul acestor valori. Să îi lăsăm mai multe pe ei să ne povestească .“ Sunt principalele motive care au dus la naşterea acestei zi special, dedicată bunicilor.
Evenimentul “ BUNICII AU TALENT” se desfăşoară la Alba-Iulia în parteneriat cu Centrul de Resurse Academia Doamnelor şi Societatea pentru Consum Responsabil şi este o iniţiativă a Asociaţiei Cercul Social, Repair Cafe Cluj şi Casa de Cultură Permanentă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]