Sală de jocuri de noroc și pariuri din Blaj, amendată de inspectorii ITM Alba pentru muncă ”la negru”. Rezultatele controalelor de săptămâna trecută
O firmă din Dumbrăveni, cu punct de lucru în Blaj, a fost amendată de inspectorii ITM Alba, după ce a fost descoperită că a primit în activitate o persoană muncind fără forme legale de angajare. Săptămâna trecută, au fost aplicate patru amenzi în valoare de 18.000 de lei, pentru nereguli depistate la firme din judeţ.
În perioada 16-20 ianuarie 2017, inspectorii ITM Alba au efectuat controale în domeniul relaţiilor de muncă la 53 de unităţi comerciale din judeţ, cu un număr total de 642 de angajaţi. În urma controalelor efectuate au fost aplicate 4 sancțiuni, respectiv două amenzi în cuantum de 10.500 de lei, din care o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru munca nedeclarată și două avertismente.
Entitatea sancţionată pentru muncă la negru:
S.C. BAUM SRL Dumbrăveni – P.L. Blaj – jocuri de noroc și pariuri – 1 persoană fără forme legale de angajare- amendă 10.000 lei – art.260 alin.1.lit.e. Codul Muncii.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii au controlat 40 de unităţi, la care au fost constatate 69 de deficienţe. Au fost formulate 16 avertismente și aplicate două amenzi în valoare de 7.500 de lei, iar două evenimente se află în curs de cercetare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]