Rămâi conectat

Editorial

Pensionarii şi bugetarii – acarii fiscalităţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Bugetul ţării pe anul 2012 care se dezbate în aceste zile în Parlamentul României face valuri şi în presă, mai ales la televiziunile noastre, în special la „antenele” lui Felix, care luptă pe viaţă şi pe moarte cu corupţia uitând că patronul lor a golit ceva conturi securisto-ceauşiste. În toate apariţiile televizate, moderatorii şi invitaţii lor sunt preocupaţi mai ales de îngheţarea pensiilor şi a salariilor bugetarilor, de parcă aceasta ar fi problema capitală a bugetului pentru anul viitor. Să ne înţelegem bine. Pensia este proprietatea mea şi nimeni nu are voie să se atingă de ea, atâta timp cât ea este investiţia mea cinstită după o viaţă de muncă în care am contribuit corect şi la timp, la fondul de pensii. Deci jos labele de pe pensia care nu trebuie nici impozitată şi nici îngheţată, adică redusă, căci inflaţia nu doarme şi roade lună de lună din mica noastră pensie. Numai că grija ce le-o poartă pensionarilor politicienii, mai ales din opoziţie, are alte raţiuni decât cele strict financiare. În ţară sunt circa 6 milioane de pensionari, adică o armată electorală, care poate înclina oricând balanţa victoriei în alegeri. Şi atunci cum să nu îi aperi pe bieţii pensionari şi cum să nu-i păcăleşti iar, promiţându-le marea cu sarea pentru ca apoi, după alegeri, să le dai în cap şi să le mai furi din portofel. La fel se întâmplă şi cu bugetarii, circa 1,4 milioane de salariaţi, care sunt a doua, dacă nu prima armată electorală, căci ei reunesc toată clientela politică şi toţi acoliţii celor care s-au perindat la putere şi au umplut mereu schemele instituţiilor de stat, tot mai numeroase şi mai neputincioase, ocupate cu tăiatul frunzelor la câini căci cei mai mulţi birocraţi sunt tot mai mult propagandişti şi tot mai puţin profesionişti. Aşa că, reducerea lor şi implicit asigurarea unor venituri decente pentru cei rămaşi în posturi este o chestiune care nu mai suportă amânare bugetară.
Dar ceea ce mă întristează cel mai mult este faptul că în timp ce pe problemele pensionarilor şi bugetarilor se bate multă monedă, de o altă problemă, ce ţine cu adevărat de prezentul şi viitorul ţării, nici măcar nu se aminteşte. Este chestiunea tinerilor din această ţară, despre care nimeni nu prea suflă o vorbă. A celor din şcoli şi facultăţi, cât şi a celor care au absolvit studiile, la zi, la seral sau la distanţă şi care ies la rampa vieţii direct cu carnetul de şomer. Despre tragedia tinerilor români nu se realizează aproape nicio dezbatere la televiziunile noastre. Şi apropo de bugetul ce se dezbate în aceste zile, câţi parlamentari ştiu oare că bursa socială pentru un elev din învăţământul preuniversitar este de 13 lei pe lună! Adică cam tot atât cât contravaloarea unui minut de muncă al unui deputat sau senator. Iar bursa de merit în acelaşi învăţământ se ridică la 35 de lei pe lună! Cu asta se răsplăteşte performanţa tinerilor noştri campioni la învăţătură. O situaţie de necrezut dar explicabilă dacă ne gândim că ei nu au drept de vot! Ca să fie şi ei băgaţi în seamă trebuie să ajungă fie bugetari, fie… pensionari. Până atunci soarta tineretului nu intră în calculul politicienilor, al parlamentarilor şi nici în cel al guvernelor care întocmesc şi stabilesc bugetul ţării! Aşa că toate eforturile financiare în loc să aducă speranţe şi mai ales locuri de muncă pentru tinerii ţării, sunt canalizate pentru ca pensionarii şi bugetarii să rămână „pilonii” electorali ai ţării. Cei ai creşterii economice, adică tinerii pot să mai aştepte până ajung şi ei la vârsta atât de râvnită de toţi românii, la aceea a pensionării dacă se poate prin legi speciale ori învârteli tot politico-electorale! Aştept ca Moş Crăciun să vină cu sacul plin la toţi pensionarii şi bugetarii şi ca el să ne aducă o restructurare la vârful Guvernului, căci avem prea multe ministere, agenţii, autorităţi, comisariate, inspectorate şi directorate care toacă banii poporului de nu mai ajung românii să aibă din ce trăi decent, decum  Sărbători fericite!

Gheorghe CIUL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea