25-30 de parlamentari, consilieri locali și primari, trimiși în judecată pentru conflict de interese vor fi achitați dacă se schimbă legea
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a spus, miercuri, că în cazul adoptării OUG privind modificarea Codului Penal, cei 25-30 de parlamentari, consilieri locali și primari, trimişi în judecată de Parchetul General pentru conflict de interese vor fi achitaţi.
”Cine sunt interesaţi de această modificare a legii? Avem de la 25 – 30 de parlamentari care au fost trimişi în judecată pentru conflict de interese numai de către Parchetul General. Apoi mai există şi alte persoane. Consilieri locali, primari etc care au fost trimişi în judecată. Toţi aceştia vor fi achitaţi, dacă va fi promovat în această formă proiectul de lege”, a declarat Augustin Lazăr, procurorul general al României, într-un interviu pentru RFI.
Lazăr acuză faptul că ordonanţa de urgenţă a fost promovată în condiţii lipsite de transparenţă, iar caracterul de urgenţă al schimbării regimului penal al conflictului de interese nu poate fi justificat.
”Infracţiunea de conflict de interese a fost golită de conţinut aşa cum a fost ea modificată pe motivul foarte subtil că a fost declarată o anumită parte a textului neconstituţională. Iniţiatorul proiectului de ordonanţă a venit cu o «inginerie» juridică pe care a mai încercat-o şi anterior spunând aşa: folosul patrimonial care este prevăzut în textul de lege ca urmare a infracţiunii conflict de interese să aibă un caracter necuvenit. Iată cum acest text de lege, care a fost folosit de organele judiciare pentru combaterea corupţiei, a fost lipsit de conţinut şi, în continuare, cei pe care noi i-am trimis în judecată pentru această faptă vor fi achitaţi. Toată lumea va demonstra că folosul este «cuvenit». Dacă un primar a încheiat un contract cu soţia lui, iar soţia a făcut prestările de servicii, conflictul de interese nu mai poate fi probat. Legea sancţionează lipsa de moralitate în dirijarea fondurilor (n.r. publice) către anumite persoane”, a argumentat procurorul general.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci