Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia Vrea îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii
Astăzi, la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, de la ora 14.00, în Sala Senatului instituţiei de învăţământ superior, va avea loc lansarea proiectului „Dezvoltarea de programe de formare specifice pentru creşterea incluziunii sociale în scopul îmbunătăţirii accesului pe piaţa muncii”. Aşa cum a precizat prof. univ. dr. ing. Ioan Ileană, managerul de proiect, prin intermediul acestuia se urmăreşte dezvoltarea capitalului uman şi consolidarea capacităţii furnizorilor de servicii sociale prin oferirea gratuită de programe de formare pentru minim 250 de angajaţi ai acestora, precum şi cel puţin 50 de femei recent intrate în şomaj şi femei de etnie romă. Prin realizarea de studii şi cercetări şi valorizarea şi diseminarea acestora în cadrul a două seminarii cu actorii sociali din domeniu se vor identifica oportunităţilor de ocupare, metodele de lucru şi nevoile specifice ale diferitelor grupuri vulnerabile privind noi forme şi condiţii de reabilitare profesională. Valoarea totală a proiectului este de 3.764.370 lei din care 3.689.082 asistenţă financiară nerambursabilă. Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni, până pe data de 1 decembrie 2013. Pe parcursul proiectului „Dezvoltarea de programe de formare specifice pentru creşterea incluziunii sociale în scopul îmbunătăţirii accesului pe piaţa muncii”, minim 300 de persoane vor participa la activităţile de formare din care 250 de angajaţi ai furnizorilor de servicii sociale şi 50 de femei recent intrate în şomaj şi femei de etnie romă. Cel puţin 90% dintre participanţii la cursurile de formare, angajaţi ai furnizorilor de servicii sociale şi cel puţin 80% dintre participanţii la cursuri de etnie romă trebuie să obţină certificare. De asemenea vor participa la seminariile organizate cel puţin 150 de persoane, vor exista 300 de suporturi de curs, va fi publicat un volum de studii şi cercetări. Mai mult, se va dezvolta o reţea partenerială între actorii sociali implicaţi relevanţi pentru piaţa muncii în vederea identificării şi promovării oportunităţilor de ocupare pentru grupurile vulnerabile. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Ce salarii sunt la Kaufland. Retailerul face angajări în mai multe județe din România
Ce salarii sunt la Kaufland. Retailerul face angajări în mai multe județe din România Retailerul german Kaufland face angajări în mai multe județe. Salariile oferite pornesc de la 2.900 de lei net și pot ajunge până la 5.600 de lei net, sumă la care se adaugă și tichete de masă. Kaufland oferă salarii nete de […]