FOTO. La 98 de ani de la Marea Unire, la Alba Iulia s-a sărbătorit… Ziua Kaufland?
La 98 de ani de la Marea Unire, la Alba Iulia s-a sărbătorit Ziua Kaufland, ar zice localnicii și românii veniți să sărbătorească, aici, Ziua Națională.
Numărul bannerelor și steagurilor cu emblema Kaufland, care fluturau în bătaia vântului în aceste zile, pe perimetrul Cetății Alba Carolina, locul de sărbătoare a Zilei Naționale, a depășit cu mult numărul însemnelor tricolore și, implicit, decența și bunul simț.
Practic, pe perimetrul Cetății, Kaufland a fost omniprezent, iar oriunde întorceai capul te loveai cu privirea de însemnele primului hypermarket deschis în Alba Iulia.
Cu excepția steagului arborat în Piața Tricolorului, a drapelului de pe Catedrala Încoronării și a eșarfei de pe Palatul Principilor, ”roșu, galben și albastru” a lipsit din Cetate, fiind înlocuit cu roșu și alb.
Cu siguranță, Kaufland, care a avut în Alba Iulia vânzări însemnate, unele voci susținând că a fost o perioadă de timp cel mai profitabil magazin al acestei rețele din România, a fost principalul sponsor, ceea ce nu este lucru puțin, însă nicio sumă de bani nu ar trebui să subjuge un simbol național.
Niciunde în lume, la o manifestare, însemnele sponsorului nu sunt mai numeroase decât ale evenimentului. Sau, la Alba Iulia, oraș în care acum 98 de ani Marea Adunare Națională a decis Unirea Transilvaniei cu România, înfăptuind cel mai mare act de voință al românilor, s-a sărbătorit Ziua Kaufland și nu știm noi?
[nggallery id=3105]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 19 ianuarie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 19 ianuarie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 19 ianuarie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]