Rămâi conectat

Ştirea zilei

Accident rutier la Abrud: O șoferiță a lovit cu mașina un adolescent care se deplasa pe marginea drumului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Politia Oraşului Abrud a fost sesizată, luni în jurul orei 21.00, cu privire la faptul că pe strada Republicii din localitate a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că Ş.A.I., de 38 de ani, din Abrud, în timp ce conducea un autoturism, l-a surprins pe un minor de 15 ani, care circula, în aceeaşi direcţie, pe partea carosabilă.

ambulanta-noapteaÎn urma accidentului, minorul a suferit mai multe leziuni şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia, pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, care a evidenţiat faptul că nu era sub influenţa alcoolului. Cercetările sunt continuate.

*Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă pietonilor:

– Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!

– Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.

– Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

– Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!

– La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pană GLOBALĂ după ce serviciile Microsoft au picat: Haos în bănci, spitale, aeroporturi și magazine

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pană GLOBALĂ după ce serviciile Microsoft au picat: Haos în bănci, spitale, aeroporturi și magazine Pană globală vineri, 19 iulie 2024, după ce Microsoft a anunțat o întrerupere a serviciilor care afectează aplicațiile sale Microsoft 365. Potrivit CNN și Sky News, întreprinderi din întreaga lume au fost afectate, printre care și companii aeriene, bănci și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea