Aproape 100 de elevi din Alba au susținut Evaluarea Națională la limba maternă
Aproape 100 de elevi din Alba au susținut, marți, Evaluarea Națională la limba maternă – maghiară și germană -, examenele fiind susținute în Aiud, Blaj, Sebeș, Șona, Lopadea Nouă și Lunca Mureșului.
Potrivit IȘJ Alba, la limba germană au fost examinați 13 elevi, iar la limba maghiară – 80 de elevi, evaluarea desfășurându-se fără incidente.
Potrivit calendarului, elevii vor susține miercuri proba la matematică.
Rezultatele se vor afișa pe 1 iulie până la ora 16,00 și tot în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, între orele 16,00 — 20,00. Rezultatele finale după contestații vor fi făcute publice pe 5 iulie.
Prima repartizare computerizată în învățământul liceal de stat pentru absolvenții de gimnaziu va fi pe 19 iulie, potrivit calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul 2016 — 2017.
Între 8 și 12 iulie vor fi completate opțiunile în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora asistați de diriginți.
Pe 20 iulie se vor afișa de către fiecare unitate de învățământ liceal listele candidaților repartizați în acea unitate.
Pe 28 iulie va avea loc a doua repartizare computerizată și se va afișa de către fiecare unitate de învățământ liceal de stat lista candidaților repartizați în acea unitate în a doua etapă.
A treia repartizare computerizată a absolvenților clasei a VIII-a, care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapelor anterioare, va avea loc pe 1 și 2 septembrie.
În ceea ce privește admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă repartizarea acestora se va face în perioada 27 — 29 iulie.
Între 11 și 13 iulie se va face repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi, iar între 14 și 16 iulie înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special.
Celelalte clase din învățământul preuniversitar vor încheia anul școlar pe 24 iunie. Cursurile claselor terminale din învățământul liceal s-au încheiat pe 3 iunie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Șofer ”MORT DE BEAT”, oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș: Avea o alcoolemie de 1,25 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Șofer ”MORT DE BEAT”, oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș: Avea o alcoolemie de 1,25 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un șofer ”MORT DE BEAT” a fost oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,25 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Citește și: UPDATE […]