Rămâi conectat

Societate

Concert Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon la Teatrul de Păpuşi Prichindel

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Teatrul de Păpuşi Prichindel din Alba Iulia, împreună cu Asociaţia Alma Art, prezintă, vineri, 17 decembrie, un concert de muzică acustică live susţinut de artiştii Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon.  Evenimentul, o premieră pentru municipiul reşedinţă de judeţ, va avea loc la sediul teatrului, începând cu ora 20.00. Cei doi tineri artişti vor încânta publicul cu propriile compoziţii în două stiluri diferite pe care însă aceştia reuşesc să le îmbine într-o armonie perfectă. Preţ de două ore cei prezenţi în sală vor putea asculta chitare, muzicuţe, şi alte instrumente, combinând elemente de folk, chitară flamenco, clasică, jazz, pop, nelipsind nici improvizaţia chitaristică. Va exista şi un invitat surpriză care, fără nicio repetiţie prealabilă, va urca pe scenă şi va improviza alături de Silvan Stâncel şi Ovidiu Scridon. „Concertul de la Alba Iulia va fi unic şi inedit, o experienţă singulară atât pentru noi, cât şi pentru public… Ceea ce se va naşte acolo va rămâne acolo şi în sufletele celor ce vor veni să ne vadă, să ne asculte şi să ne simtă. Noi nu suntem altceva decât o prelungire a sensibilităţii oamenilor, însă, dacă cineva vrea să audă cum poate suna sufletul său, e invitat să vină alături de noi… ne-am simţi onoraţi!”, a declarat Silvan Stâncel. Doritorii pot să achiziţioneze bilete la intrarea în sala teatrului Prichindel, chiar înainte de începerea spectacolului, la preţul de 10 lei. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Dan Chindriș, consultant în turism: Cetățenii din Alba Iulia, cei mai consecvenți și eficienți susținători și promotori ai turismului local

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dan Chindriș, consultant în turism: Cetățenii din Alba Iulia, cei mai consecvenți și eficienți susținători și promotori ai turismului local Cu toate că poate părea greu de crezut, cel mai consecvent și eficient susțînător și promotor al turismului local de până acum a fost chiar populația Municipiului Alba Iulia. Contrar așteptărilor, cei care adus un […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

11 mai 1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pe data de 11 mai 1968, în urmă cu 53 de ani, a început construcția primului model Dacia 1100. Câteva luni mai târziu, pe 20 august 1968, prima mașină Dacia 1100 a ieșit pe poarta Uzinei de la Colibași. Uzina a fost construită incepand cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate şi avea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază

Ziarul Unirea

Publicat

în

CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază Fiecare om care trăieşte într-o societate trebuie să cunoască câteva reguli de bune maniere. Salutul este esenţial în stabilirea unor relaţii cu cei din jur. Oamenii nu trebuie priviţi în funcţie de clasa […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea