Accident rutier pe DJ 107: Moped acroșat de un autoturism, la intersecția cu drumul spre localitatea Pănade. Doi bărbați au ajuns la spital cu răni ușoare
La data de 13.03.2016, în jurul orei 22.20, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că la intersecţia DJ 107 cu DC 23 – Pănade, a avut loc un accident rutier.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că H.I.F., de 27 de ani, din comuna Şona, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107, în direcţia Jidvei – Blaj, a intrat în coliziune cu un moped condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Sâncel.
În urma accidentului, mopedistul şi un bărbat în vârstă de 40 de ani, din aceeaşi comună, pasager pe moped, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportaţi la spitalul din Blaj unde au primit îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate. (Z.U.)
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]