MAE: Atenționare de călătorie în Croația – restricții importante în circulația rutieră și feroviară
Ministerul Afacerilor Externe informează, prin intermediul unui comunicat de presă, cetățenii români care se află, tranzitează sau urmează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Croația că circulația rutieră este complet blocată în punctul de control trecere frontieră Bajakovo-Batrovci (dintre Croația și Serbia) situat pe autostrada Zagreb — Belgrad, urmare măsurilor luate de autoritățile croate de restricționare a circulației pentru autovehiculele de transport marfă, pe sensul de intrare în Croația și a protestului spontan al șoferilor care se află în așteptare, în partea sârbească a punctului de frontieră menționat.
În ceea ce privește ruta Serbia-Croația, circulația rutieră pentru autovehiculele cu masa totală de până la 7,5 tone a fost deviată prin punctul de control trecere frontieră de la Tovarnik, care a fost redeschis pentru a permite reluarea parțială a circulației rutiere.
Pentru circulația rutieră pe relația Serbia-Croația, privind autovehiculele de transport marfă cu masă totală mai mare de 7,5 tone, aceasta a fost deviată prin Bosnia Herțegovina, cu intrare în Croația pe la punctul de control trecere frontieră Stara Gradiska.
Traficul feroviar pe relațiile Croația-Slovenia, Croația-Ungaria și Croația-Serbia este în continuare suspendat.
Punctele de control trecere frontieră cu Serbia de la Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Batina și Erdut rămân în continuare închise.
Având în vedere că situația din teren poate suferi modificări, de la o oră la alta, se recomandă cetățenilor români, care doresc să tranziteze teritoriul Republicii Croația, să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat — http://www.hak.hr/en, Companiei Naționale Croate de Căi Ferate — http://www.hznet.hr, Autorității Portuare Croate — http://www.portauthority.hr și a Agenției Croate de Aviație Civilă http://www.ccaa.hr), pentru informații actualizate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că aceștia au la dispoziție aplicația ”Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în ”App Store” și ”Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Care este cea mai sigură mașină din 2024? Surpriza de pe locul UNU din topul celor mai vândute mașini din lume
Care este cea mai sigură mașină din 2024? Surpriza de pe locul UNU din topul celor mai vândute mașini din lume Euro NCAP a dezvăluit, în urma unor teste amănunţite, care este cea mai sigură maşină a anului 2024. Rezultatul este o surpriză uriaşă pentru şoferii din întreaga lume, mai ales că Volvo nu este […]