FOTO: Priorități manageriale discutate în cadrul cercului pedagogic al directorilor de gimnaziu, desfășurat la Liceul Teoretic Teiuș
Inspectoratul Școlar al Județului Alba în colaborare cu Liceul Teoretic Teiuș au organizat Cercul pedagogic al directorilor și directorilor adjuncți de școli gimnaziale.
Temele abordate în cadrul evenimentului s-au concentrate în jurul unor subiecte de actualitate precum: eficientizarea managementului la nivelul unităților de învățământ, organizarea concursului național de titularizare, sesiunea 2015, desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, stadiul inspecțiilor curente și speciale.
Ca reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Alba au participat: inspector pentru management instituțional, prof. Adriana Elena Boghici, inspector pentru managementul resurselor umane, prof. Constantin Negugioiu, inspector pentru dezvoltarea resurselor umane, prof. Monalisa Borza, iar Liceul Teoretic Teiuș a fost reprezenntat de director prof. Octavian Mihai Rusu și dir. adj. Marius Cosmin Pintea.
La Cercul pedagogic al directorilor au participat un număr de 107 directori și directori adjuncți ai școlilor gimnaziale din județ.
„Este evident faptul că un director de unitate școlară trebuie să aibă în vedere toate aspectele necesare coordonării actului instituțional: administrativ, de management și de leadership, însă pe măsură ce unitățile de învățământ dobândesc mai multă autonomie, prin descentralizarea sistemului educațional, ponderea activităților specific manageriale și de leadership, crește”, a declarat, după întâlnire, dir. adj. Marius Cosmin Pintea, de la Liceul Teoretic Teiuș.
[nggallery id=403]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan