Ce nereguli pe proiectele europene din agricultură vă aduc doi ani de interdicţie la finanţare
Sancţiuni pe proiectele europene • Nereguli pe proiectele europene din agricultură pe PNDR 2014-2020 care pot atrage interdicţia la finanţare pentru doi ani.
AFIR a constatat că fermierii care nu sunt eligibili pentru obținerea banilor europeni încearcă prin toate mijloacele să smulgă finanțarea proiectelor. Ei își creează avantaje artificiale. În noul PNDR, aceste nereguli le aduc doi ani de interdicție.
Așa cum am mai informat, regulile din PNDR 2014-2020 sunt mai aspre. Dosarele proiectelor depuse pentru finanțare sunt verificate în amănunțime. AFIR atrage atenția că fermierii nu trebuie să cadă în păcatul minciunii. Orice neregulă descoperită în dosar duce la respingerea acestuia sau la rezilierea contractului de finanțare și la interzicerea pe timp de doi ani a accesării fondurilor europene.
Iată care sunt cele mai frecvente nereguli găsite de AFIR și pe care fermierii trebuie să le evite: ladevăratul beneficiar al finanţării este în dificultate economică – situaţie în care nu ar fi eligibil şi creează o nouă entitate care se încadrează la categoria impusă de regulamente; lsolicitantul doreşte obţinerea finanţării pentru un proiect cu o valoare mai mare decât se poate rambursa legal (ex: conform regulii de minimis care impune un plafon de maxim 200.000 de euro în 3 ani fiscali).
Ca să fie eligibil „împarte” adevăratul proiect în mai multe proiecte mai mici pe care, direct sau indirect, le coordonează şi de pe urma cărora va beneficia; acestea vor fi depuse de mai multe societăţi înfiinţate doar pentru a crea aparenţa unora independente; lsolicitantul se poate angaja la crearea unui număr mai mare de locuri de muncă decât este necesar; lsolicitantul poate introduce în proiect echipamente de producere a energiei din surse regenerabile nejustificate din punct de vedere al necesităţilor sau costului; lsolicitantul poate depune proiectul printr-un intermediar, o persoană fizică sau juridică pe care o coordonează direct sau indirect, pentru ca proiectul depus astfel să beneficieze de punctaj pentru proiecte depuse de tineri sub 40 de ani sau de femei; lsolicitantul se poate asocia formal cu alte societăţi, însă asocierea nu funcţionează în fapt, nefiind îndeplinite obiectivele de asociere stipulate în Fişa Măsurii (ex: Măsura 121); lun beneficiar doreşte implementarea unui nou proiect pe o măsură în cadrul căreia deja mai are un proiect în implementare (ex: Măsura 121): va crea o nouă entitate ce va depune, aparent, în nume propriu, independent, cerere de finanţare pentru acel proiect. Societatea nou înfiinţată este, de asemenea, controlată de primul beneficiar, direct sau indirect.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Economie
Instituțiile Financiare Nebancare nu mai pot percepe dobânzi exorbitante: Noua lege se aplică și contractelor aflate în derulare
Instituțiile Financiare Nebancare nu mai pot percepe dobânzi exorbitante: Noua lege se aplică și contractelor aflate în derulare O nouă lege care prevede plafonarea dobânzilor pentru împrumuturile de la instituții financiare nebancare (IFN) a trecut de Curtea Constituțională și urmează să fie promulgată. Citește și: Controale la IFN-urile din Alba și alte cinci județe. Protecția […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață