FOTO: Sute de copii din Alba şi Mureş sprijiniţi să îşi continue studiile şi să nu abandoneze şcoala
Un număr de 275 de copii din familii sărace, aflaţi în risc de abandon şcolar, sunt sprijiniţi să îşi continue educaţia prin intermediul a 11 centre de zi educaţionale aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.
Cele 11 centre educaţionale au fost înfiinţate în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” iniţiat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi finanţat din fonduri europene, iar după încheierea acestuia centrele îşi continuă activitate în cadrul unor parteneriate de sustenabilitate.
Astfel, cele 11 centrele continuă să funcţioneze oferind sprijin educaţional, hrană şi consiliere copiilor beneficiari şi sunt finanţate prin aportul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi a filialelor acesteia, a administraţiilor locale sau a Consiliului Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.
„Proiectul pe care l-am derulat ne-a arătat nevoia reală care există în multe comunităţi de a sprijini copiii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar pentru a merge la şcoală şi pentru a-şi continua educaţia. Specialiştii angrenaţi în activităţile derulate în proiect au realizat studii privind abandonul şcolar şi evoluţia copiilor care au beneficiat de serviciile centrelor şi am constatat cu bucurie că a scăzut absenteismul şcolar dar totodată copiii şi-au îmbunătăţit simţitor şi rezultatele la învăţătură. Avem aşadar o obligaţie morală faţă de aceşti copii să continuăm să îi sprijinim astfel încât toate centrele educaţionale înfiinţate în Alba şi Mureş îşi continuă activitatea. Mulţumim partenerilor noştri instituţionali care au înţeles importanţa acestor centre educaţionale şi s-au implicat activ în susţinerea lor. Este încă o dovadă a parteneriatului puternic dintre Biserică şi zona administrativă conturat în ultimii ani în Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei” a spus părintele Nicolae Călin Ignat, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
În judeţul Alba, centrele educaţionale din Alba Iulia, Ocna Mureş, Roşia de Secaş, Valea Lungă, Baia de Arieş funcţionează într-un parteneriat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă sau filialele acesteia, consiliile locale din localităţile respective şi Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.
Centrul educaţional de la Silivaş funcţionează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, iar cel de la Sebeş prin contribuţia proprie a Filialei Filantropia Ortodoxa Sebeş.
La Aiud Centrul educaţional funcţionează în parteneriat între Consiliul Judeţean Alba -DGASPC Alba şi Asociaţia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Aiud.
În judeţul Mureş centrele educaţionale din Luduş şi Sângeru de Pădure funcţionează în parteneriat între Asociaţia FAER din Reghin, Filiala Filantropia Ortodoxă Luduş şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, iar centrul educaţional din Reghin în parteneriat între Primăria oraşului Reghin şi Filiala Filantropia Ortodoxă Reghin.
Pe lângă aceste 11 centre, în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale”, au fost înfiinţate încă 5 centre educaţionale în judeţul Timiş, iar acestea îşi continuă şi ele activitatea după încheierea proiectului prin parteneriate între parohiile, consiliile locale şi şcoli.
Proiectul „Reţea interregională de centre educaţionale” a fost derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia la nivelul regiunilor Centru şi Vest, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Scopul proiectului a fost prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 400 de elevi din regiunile Centru şi Vest. În cadrul proiectului au fost înfiinţate 16 centre educaţionale respectiv în judeţul Alba la Alba Iulia, Baia de Arieş, Aiud, Ocna Mureş, Sebeş, Valea Lungă, Roşia de Secaş, Silivaş, în judeţul Mureş la Luduş, Sângeru de Pădure, Reghin şi în Timiş la Timişoara, Deta, Lugoj, Sânnicolau Mare şi Făget. În fiecare centru educaţional, 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţiilor pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc şi burse sociale, rechizite şi materiale didactice.
Proiectul „Reţea interregională de centre educaţionale” a fost implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei, DGASPC Alba, DGASPC Mureş, DGASPC Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin.
[nggallery id=225]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață