Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, un prilej de a fi aproape de cei vulnerabili

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În anul 1992 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat data de 3 decembrie – Ziua Internaţională de solidaritate cu persoanele cu handicap. În fiecare an această zi este marcată şi la noi în ţară, şi implicit în judeţ, ziua reprezentând un prilej pentru a fi solidari cu cei vulnerabili. „Persoanele cu dizabilităţi nu au nevoie de mila semenilor, ei au nevoie de recunoaşterea lor ca membri cu drepturi depline în viaţa social-economică. Pentru a imprima aceste valori culturale în viaţa societăţii române este absolut necesară implicarea societăţii civile în întreaga activitate desfăşurată de specialişti, din structura de stat sau ONG-uri, în domeniul protecţiei sociale. Societatea civilă trebuie să aibă un rol activ în împiedicarea discriminării oamenilor pe criterii de dizabilitate”, a precizat directorul D.G.A.S.P.C. Alba, prof. Sorin Valerian Chirilă. La nivelul judeţului Alba, la data de 30 noiembrie a acestui an, erau înregistrate un număr total de 15.067 persoane cu deficienţe funcţionale, dintre care: 3.820 de persoane cu deficienţă funcţională gravă, 9.596 persoane cu deficienţă funcţională accentuată, 1.475 de persoane cu deficienţă funcţională medie şi 176 persoane cu deficienţă uşoară. În ceea ce priveşte copiii cu certificat de încadrare în grad de handicap, numărul acestora este de 2.619: handicap uşor – 570, handicap mediu – 1.140, handicap accentuat – 260 şi handicap grav 649. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea