Angajări la Primăriile Vidra, Hopârta și Lupșa – sunt scoase la concurs funcțiile de secretari de comună
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de conducere vacante de secretar al comunelor Vidra, Hopârta și Lupșa, judeţul Alba.
Pentru toate cele 3 posturi proba scrisă a concursului va avea loc în data de 30 octombrie a.c., de la ora 10.00, urmând ca data și ora interviului să fie comunicate ulterior.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau administrative;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
– în cazul în care la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de secretar al comunei nu se prezintă persoane care îndeplinesc condiţiile de studii şi condiţia de vechime în specialitatea studiilor de minimum 2 ani, pot candida şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii, în următoarea ordine:
*persoane care au studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specialitate juridică sau administrativă;
*persoane care au studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în altă specialitate;
*persoane care au studii medii, absolvite cu diplomă.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Relaţii suplimentare cu privire la aceste concursuri se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]