Închiderea şi ecologizarea minelor din judeţul Alba – îngreunate de insuficienţa banilor
Doar în cazul a 5 mine din cele 15 aprobate la închidere în judeţul Alba lucrările de închidere şi ecologizare au fost integral finalizate, iar la un număr de 3 mine s-au făcut doar lucrări parţiale. Informaţiile sunt cuprinse în răspunsul dat de ministrul Economiei, Ion Ariton, interpelării senatorului PDL de Alba Alexandru Pereş privind „fondurile necesare finalizării lucrărilor începute în câteva localităţi din judeţul Alba la iazurile de decantare, haldele de steril şi batalurile de stocare”. Judeţul Alba s-a ales, în urma activităţilor miniere, cu 79 de halde de steril şi 8 iazuri de steril pentru care lucrări de punere în siguranţă se încadrează în categoria celor de importanţă deosebită. 6 dintre acestea sunt în faza de execuţie având asigurate sumele pentru finalizare în cursul anului 2011 iar pentru 2 iazuri este asigurată finanţarea iar lucrările de ecologizare vor începe în perioada imediat următoare. Pentru unele din aceste obiective sunt în curs de realizare lucrări de punere în siguranţă şi de ecologizare, cum este şi cazul minei Roşia Montană (iazurile Gura Roşiei şi Valea Săliştei), cu termen de finalizare în 22 martie 2011. Pentru iazurile şi haldele de la fostul obiectiv minier Baia de Arieş este în derulare un contract de execuţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare cu fonduri de la Banca Mondială, a cărui termen de finalizare a fost prelungit până în 2011, la solicitarea autorităţilor locale pentru realizarea unor lucrări suplimentare. „Toate obiectivele fostei mine Baia de Arieş au fost sau sunt în curs de rezolvare cu excepţia iazului de decantare Brăzeşti unde mai trebuie luate măsuri de gestionare a apelor, respectiv execuţia unor canale pentru preluarea şi dirijarea apelor spre emisar”, se mai arată în răspunsul primit de senatorul Alexandru Pereş de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. La obiectivul Zlatna în anul 2010 au fost atacate lucrările de remediere pentru reducerea riscului de accidente privind mediul şi siguranţa iazului nr. 1 Zlatna, iazului nr. 2 Valea Mică şi iazului nr. 3 Galaţi – Sfârci, lucrări ce vor fi finalizate în cursul anilor 2011 şi 2012. „Din păcate, ca urmare a situaţiei de criză economică, fondurile financiare necesare procesului de închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi post-închidere au fost diminuate substanţial. Sumele alocate pentru această activitate au fost şi sunt cu mult sub nivelul sumei previzionate prin Strategia procesului de închidere, reconstrucţie ecologică pentru perioada 2007-2011”, mai spune ministrul Economiei, Ion Ariton. În proiectul de buget pentru anul 2011, pentru programul de conservare sau de închidere a minelor a fost prevăzută suma de 165.945.000 lei. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia
Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]
FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025
Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]