Trei tineri din Sebeș, reținuți de polițiști pentru furt din incinta unei societăţi comerciale din municipiu
În urma activităţilor specifice de investigare şi cercetare desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au probat activitatea infracţională a trei persoane bănuite de săvârşirea, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2013, a unei infracţiuni de furt prin care au cauzat un prejudiciu estimat la 15.000 lei.
Potrivit IPJ Alba, “din probatoriul administrat până în prezent în cauză s-a stabilit că în noaptea de 29/30.12.2013 Samoil B. de 29 de ani şi Florin N. S. de 31de ani, ambii din municipiul Sebeş, împreună cu Viorel P. de 27 de ani, din oraşul Geoagiu, judeţul Hunedoara, au pătruns în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Sebeş, de unde au sustras aparate de sudură, flexuri, bormaşini şi deşeuri din materiale neferoase, în valoare totală de 15.000 lei.
Faţă de aceştia poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii, pe baza de Ordonanţă de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Alba.
În cursul acestei zile, cele trei persoane cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmează a fi prezentate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Șofer ”MORT DE BEAT”, oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș: Avea o alcoolemie de 1,25 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Șofer ”MORT DE BEAT”, oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș: Avea o alcoolemie de 1,25 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un șofer ”MORT DE BEAT” a fost oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,25 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Citește și: UPDATE […]