AJOFM Alba: Stimulente financiare pentru angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenţii de învăţământ superior
În conformitate cu Legea nr. 335/2013, angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenţii de învăţământ superior primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu pentru acel stagiar, o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei), anunţă AJOFM Alba.
Suma lunară se acordă angajatorilor proporţional cu timpul efectiv lucrat de stagiar.
Legea reglementează, pentru absolvenţii de învăţământ superior, perioada de 6 luni de debut în profesie.
Scopul efectuării stagiului este de asigurare a tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, de a consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă şi pentru o integrare rapidă în muncă, precum şi de dobândire de experienţă şi vechime în muncă şi, după caz, în specialitate.
Stagiarul, pe perioada stagiului se obligă, să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu, în baza unui contract individual de muncă şi a contractului de stagiu.
Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program de activităţi aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul. Pe durata stagiului, acesta va fi coordonat şi supravegheat de un mentor desemnat de angajator. Contractul de stagiu se încheie odată cu încheierea contractului individual de muncă, durata contractului de stagiu fiind de 6 luni, cu excepţia situaţiilor în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu.
Obligaţiile angajatorilor privind întocmirea documentelor şi depunerea lunară a acestora la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt prevăzute în HG nr. 473/2014 de aplicare a Legii nr. 335/2013.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, camera 3 sau la telefon 0258/811470.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei Legislația rutieră devine tot mai riguroasă, iar Poliția Rutieră a început să monitorizeze mai atent comportamentul conducătorilor auto pe șosele, în special în perioadele cu trafic intens, cum ar fi sărbătorile. Un detaliu frecvent ignorat de șoferii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale