Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Ediţia a 5-a a Campionatului Munţilor Apuseni debutează la Bistra

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Campionatul Muntilor Apuseni01Campionatul Munţilor Apuseni, fotbal pe teren redus, pentru zona rurală, a ajuns la ediţia cu numărul 5! Reprezentanţii primăriilor din zona pentru care este adresată această competiţie, sunt invitaţi să participe astăzi la şedinţa de lucru ce va avea loc la Bistra, Pensiunea „Ela & Cătă”, începând cu ora 16.00.

Competiţia a debutat în 2010, la nivel de seniori, cu 16 echipe la startul acestui interesant proiect, iar în următoarea ediţie s-a dublat numărul de participanţi (18 formaţii de copii, şi tot atâtea de seniori). Campionatul Muntilor Apuseni a fost competiţia medaliată anul trecut de UEFA (cu medalia de argint) pentru dezvoltarea fotbalului de bază.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

AJF Alba, iniţiatoarea acestui demers se mândreşte prin faptul că de la trei terenuri în primul an (Bistra, Ciuruleasa şi Horea), în timp s-a ajuns la 10 terenuri sintetice construite sau modernizate în Munţii Apuseni, Avram Iancu, Cărpeniş, Lupşa, Ocoliş, Sălciua, Sohodol fiind deja folosite de iubitorii de fotbal, iar Vadu Moţilor este pe lista de aşteptare. Ediţia a V-a va debuta odată cu zilele comunei Bistra (în primul weekend al lunii viitoare, 5-6 iulie), astăzi urmând să fie efectuată şi tragerea la sorţi a grupelor. În anii precedenţi s-au impus, la seniori: Sohodol (2010, 2013), Roşia Montană (2011, 2012), iar la copii: Sălciua (2011), Bistra (2012, 2013).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea