„Cărţi de poveste pentru copii de poveste”: Campanie de donare de cărţi pentru copiii de la un aşezământ din Ocna Mureş, la Aiud
Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud sprijină un proiect iniţiat de Asociaţia „Maria Agapia”, prin care se lansează o campanie de donare de cărţi pentru copiii de la Aşezământul „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş. Campania se intitulează „Cărţi de poveste pentru copii de poveste”, iar în cadrul acesteia, cei implicaţi fac un apel la populaţie să vină în sprijinul copiilor „atipici” cu o carte, un dicţionar, creioane sau orice materiale educative.
„Ocna Mureş este un oraş trist şi cenuşiu din care speranţa se pare că a pierit. În acest orăşel există o căsuţă colorată, cu o curte plină de flori şi de copii. La început erau doar câţiva însă, în timp, numărul lor a crescut. Acum sunt 60 dar copiii din căsuţa colorată parcă nu ştiu pe ce lume se află. Ei sunt veseli, lipicioşi şi au în priviri ceva cu totul atipic pentru locul în care trăiesc. Au dorinţe. Au poveşti de spus. Îi vizităm periodic, cu cadouri de Paşte şi de Crăciun, de Ziua Copilului. Îi vedem cum cresc şi cum devin mai cuminţi şi mai atipici. Întrebăm: Ce putem face pentru aceşti copii mai mult? Dar atipicul continuă pentru că ei răspund în cor: VREM CĂRŢI DE POVEŞTI. VREM DICŢIONARE. VREM SĂ CITIM. Pentru acest motiv, Asociaţia „Maria Agapia” lansează campania: „Cărţi de poveste pentru copii de poveste”.
Donează şi tu pentru nişte copii atipici o carte, un dicţionar, un caiet, un creion. Ei vor fi de-a dreptul fericiţi, vă asigurăm, a transmis dr. Câmpean Adriana, preşedintele Asociaţiei „Maria Agapia” din Aiud.
Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud sprijină Campania CĂRŢI DE POVESTE PENTRU COPII DE POVESTE, iniţiată de inimoasele doamne de la Asociaţia Maria Agapia. La fel ca toate proiectele remarcabile pe care le-au iniţiat de la înfiinţare, suntem convinşi că şi acesta va fi un succes. Şi acesta pentru că dvs. cunoaşteţi prestigiul şi activitatea asociaţiei şi veţi fi alături de noi în acest proiect. Atunci când veţi vedea zâmbetul copilului sau nepotului dvs., veţi şti că acolo, la Aşezământul din Ocna Mureş, un copil aşteaptă şi el să zâmbescă.
Dăruieşte, cu sufletul, o carte de poveşti, un album, un dicţionar ilustrat, un caiet, un creion şi lumea în care trăim va înflori cu încă un zâmbet. Zâmbetul cald al copilăriei, uneori o copilărie fără părinţi.
Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud primeşte donaţiile dumneavoastră de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00. Adresa instituţiei: str. Transilvaniei, nr. 35, 515200, Aiud, telefon 0285861703, e-mail: [email protected]. Pentru cărţile, caietele şi rechizitele adunate în alte localităţi, asigurăm transportul, a transmis Ioan Hădărig, manager Centrul Cultural „L. Rebreanu” Aiud, art-director Fundaţia Inter Art Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament
România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament România este a 3-a țară cu cea mai mică speranță de viață din UE, doar două țări fiind mai slabe la acest capitol decât noi. La partea opusă a clasamentului se află țări precum Spania sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului