FOTO: 63 de expozanți își etalează cele mai frumoase piese la Concursul internațional de machete statice de la Alba Iulia
Peste 60 de expozanți din Italia, Turcia, Ungaria și România participă, în acest weekend, cu una sau mai multe machete, la concursul internațional organizat la Alba Iulia, cu ocazia Zilelor Orașului – Alba Fest. Cei care doresc să le admire o mai pot face mâine (duminică, 1 iunie), până la ora 14.30, oră la care vor fi cunoscuți și deja premiați și câștigătorii. Acestea sunt expuse la Galeria de lângă Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina.
Pentru un necunoscător este greu de apreciat care dintre obiectele prezentate de cei care au ridicat răbdarea și migala la rang de artă, ar trebui să fie desemnate drept câștigătoare, atâta timp cât, doar privindu-le câteva minute, nu îți vine să crezi că sunt create, bucățică cu bucățică, din sute sau chiar mii de piese, unele fiind asamblate chiar în câțiva ani. Organizatorii au declarat că absolut toate au câștigat până acum cel puțin câteva premii la alte concursuri la care au participat.
Merită să vizitați expoziția pentru că, printre zecile de modele extraordinare puteți vedea, de exemplu, un elicopter construit de un pasionat al machetelor din Ungaria în decurs de 4 ani. Același expozant a adus și prima sa mașină – un Trabant căruia i-a confecționat până și scrumiera din bord. O altă piesă spectaculoasă a venit la Alba Iulia tocmai din Italia. Este vorba despre Transatlanticul ”Rex” construit din lemn și metal, cu fibră optică și leduri. Potrivit proprietarului, la final s-a făcut inclusiv proba plutirii pe apă unde a avut o stabilitate perfectă. Toată munca a durat 3 ani.
Expozanții prezenți la Alba Iulia sunt: Alberto Cazzavillan (Brescia – Italia), Daniele Tartaglia, Domenico Ciurleo, Enzo Parasacchi, Gioacchino Visaggio, Giovanni Cazzorla, Paolo Colaiacomo, Paolo Grasseti, Paolo Parisi, Pietro Rosignoli (Civitavechia – Italia), Alguhan Aksar (Istanbul – Turcia), Attilla Kocziha, Bence Eged, dr. Jozyef Kovesdi, Imre Bodo, Laszlo Obuch, Laszlo Obuch – ifj., Tamas Monostori, Zoltan Kovacs, Zsolt Hegyesi (Bekescsaba – Ungaria), Attila Penzes, Roland Grubisics (Debrecen – Ungaria), Alexandru Balta, Alexandru Dumitrescu, Calin Ungureanu, Cătălin Balta, Cristian Banu, Cristian Marin, Dănuț Cătălin Magon, Gabriel Ivănescu, George Dobre, Laurențiu Gabriel Ștefan, Radu Ștefan Dumitrescu, Ruxandra Maria Dumitrescu, Șerban Prejoianu, Victor Ștefan Dumitrescu (București), Ortwin Hellmann, Sorin Tănase (Brașov), Gabriel Eremia, Radu Paul Eremia (Constanța), Cristian Calu, Radu Ghirișan, Sandy Deac, Tudor Nicorici, Vasile Bratu, Vlad Popa (Cluj-Napoca), Adrian Tineghe (Deva), Alin Antonescu, Mihai Hortopan (Pitești), Ionel Olteanu, Lucian Miloșan, Paul Necula (Mangalia), Daniel Cristian Jurge (Satu Mare), Tiberiu Keresztely (Sighișoara), Alexandru Zanca, Ioan Mircea Manu (Sebeș), Cătălin Berdea, Dan Anghel, Mara Alina Anghel, Marius Ivancu, Ovidiu Socaciu, Mihai Cîmpean, Sergiu Ciulea (Alba Iulia).
[nggallery id=1864]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]