Diplome de excelenţă pentru agenţii economici din Cugir
Profitând de manifestările din cadrul festivalului „Toamna Cugireană”, primarul Adrian Teban a ţinut să-şi arate recunoştinţa faţă de contribuţia şi sprijinul pe care unii agenţi economici din Cugir l-au adus comunităţii locale. Astfel, edilul Cugirului a invitat pe scena festivalului 14 societăţi comerciale sau asociaţii cărora le-a acordat diploma de excelenţă pentru felul în care au susţinut administraţia şi în mod implicit comunitatea cugireană în realizarea unor acţiuni în domeniul social, economic sau cultural-artistic, în perioada 2009-2011. Acestea sunt: SC Prototip SRL, SC Achitech SRL, Bulbucansi Lil Mec SRL, Simu Ioan SRL, DELPAS SRL, Dorida SRL, Asociaţia PRO EUROPA, Star Tansmission Cugir, Mould SRL, Nova Grup SRL, Câmpul Pâinii SRL, ELIT, MINIMAL SRL, AF Henegar Paul Gheorghe – „Lae Pecu”.
De menţionat faptul că aceste firme au sponsorizat editarea în limbile română, engleză, franceză şi germană a unei broşuri intitulată „Descoperă Cugirul”, care cuprinde date importante despre consiliul local, administraţia locală, mediul de afaceri local, instituţii de învăţământ şi de sănătate, cabinete medicale din Cugir etc. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]