Handbal în Sala „Florin Fleşeriu”: sâmbătă HC Alba Sebeş – „C. Brâncuşi” Tg. Jiu, duminică Voinţa Savini Due – „U” Craiova
Mai întâi, sâmbătă, 8 februarie, de la ora 18.00, când HC Alba Sebeş (25 de puncte) întâlneşte pe CS Universitatea „Constantin Brâncuşi” Tg. Jiu (locul 7, 13 puncte), pentru ca duminică, 9 februarie, la aceeaşi oră Voinţa Savini Due Sebeş (25 de puncte) joacă împotriva Universităţii Craiova (poziţia a 7-a, 15 puncte).
Primul weekend handbalistic plin în Sala „Florin Fleşeriu” din 2014, cu două meciuri împotriva adversarilor din Oltenia, contând pentru etapa a 14-a în Seria B a Diviziei A. Conjudeţenele se plasează, ambele, pe ultima treaptă a podiumului, fetele debutează în faţa fanilor, iar băieţii vin după două eşecuri consecutive, între care unul categoric acasă cu HCM Făgăraş. „Privim cu încredere aceste două dispute extrem de importante şi aşteptăm spectatorii la sală pentru a ne susţine. N-avem voie să mai facem paşi greşiţi, deci victoriile sunt obligatorii în amândouă întâlnirile”, a declarat antrenorul Alexandru Weber, care nu-l are la dispoziţie pe Florin Baciu – accidentat. În precedentele jocuri oficiale, echipa feminină ce are drept obiectiv promovarea în elită a învins la Timişoara (25-23) – meciul de debut în retur, iar formaţia masculină a pierdut pe terenul liderului CSM Oradea (27-31).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Săptămâna reunirilor pentru divizionarelor terțe din Alba: luni, primul antrenament al anului pentru CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir | Marți începe pregătirea și CIL Blaj
Săptămâna reunirilor pentru divizionarelor terțe din Alba: luni, primul antrenament al anului pentru CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir | Marți începe pregătirea și CIL Blaj Start în pregătiri pentru 3 dintre divizionarele terțe din Alba, asta după ce săptămâna trecută a demarat antrenamentele CS Universitar Alba Iulia, cea mai grăbită formație din județ. […]