Senatorul Alexandru Pereş: România – ţara impozitului pe orice
Guvernul Ponta încearcă, cu tupeul binecunoscut, să promoveze în rândul populației Bugetul de stat pe anul 2014 ca fiind un buget corect, căruia opoziţia şi „băieții răi” de la Cotroceni încearcă să îi pună nefondate bețe în roate. Puţina practică în administraţie şi incapacitatea notorie de a înţelege fenomenul economic îl împiedică pe plagiatorul prim-ministru să explice ce înseamnă „corect”. Domnul Viorel Ponta este explicit şi inventiv doar când minte…
Săptămâna aceasta, în 20 de ore de galop legislativ fără precedent, dirijat de jokeul Valeriu Zgonea, foarte energic când a fost să pună la punct vorbitorii opoziţiei, plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat proiectul Legii bugetului de stat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014. Aşa cum a decis „majoritatea confortabilă” niciun nou amendament nu a fost acceptat.
Bugetul de stat pe anul 2014 a fost caracterizat de către premierul Victor Viorel Ponta drept un buget care nu prevede tăieri. Într-adevăr nu prevede tăieri ci, cum a declarat el însuși, prevede creșteri! Creșteri de taxe, ceea ce va diminua şi mai mult consumul făcut de populaţie, care nu mai reuşeşte să ţină socoteala birurilor noi puse de USL şi vor încetini dezvoltarea economiei. Aproape în fiecare zi citim despre o nouă taxă pe care o pregătește Guvernul Ponta. După celebrele taxe pe stâlp, pe piscine sau pe trasee montane, iată, mintea fecundă a premierului a mai moşit una: taxa pe internet. Cineva i-a sugerat prim-ministrului două taxe care, nedezminţit, ar salva bugetul şi ţara: taxa pe prostie şi una pe incompetenţă! Taxele astea ar vindeca clientelismul, corupţia şi ar curăţa Guvernul şi administraţia de incompetenţă.
Guvernul se încăpăţânează să păstreze taxa suplimentară pe combustibili ca şi cum de ea depinde resuscitarea economiei. Nu contează risipa de bani prin cheltuieli inutile, nici evaziunea fiscală sau corupţia, care a crescut în România comparativ cu anul trecut (conform unui studiu Transparency International)! Mă întreb când va înţelege domnul Ponta că economie trebuie susţinută prin investiţii, simplificarea legislaţiei şi stimulată prin diminuări de taxe şi impozite nu prin creşterea lor excesivă, chiar iresponsabilă.
Senator PDL de Alba,
Alexandru Pereş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Biserica „Sfinții Arhangheli” din comuna Horea va fi restaurată și refuncționalizată. Licitația de peste 5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Biserica „Sfinții Arhangheli” din comuna Horea va fi restaurată și refuncționalizată. Licitația de peste 5 milioane de lei, lansată pe SEAP Parohia Ortodoxă Română Horea a lansat la data de 14 ianuarie 2025 licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru execuția lucrărilor de resturare, refuncționalizare și punere în valoare a Bisericii Sfinții Arhangheli din […]