FOTO: „Festivalul Toamnei” la Grădiniţa “Dumbrava minunată” Alba Iulia
Culorile toamnei au înveselit Grădiniţa “Dumbrava minunată” din Alba Iulia, condusă de directoarea Aurora Vârtei, în cadrul “Festivalului toamnei”. Grupa mare a “Veveriţelor”, sub îndrumarea educatoarelor Nicoleta Alina Nicola şi Ofelia Oprişa, a prezentat o scenetă dedicată anotimpului de toamnă, “Carnavalul toamnei”, prin care s-a realizat evaluarea proiectului tematic “Toamna”, iar personaje ca: Roşia, Mărul, Ploaia, Greierele, Frunza au recitat poezioare şi cântecele în care au descris bogăţiile acestui anotimp.
De asemenea, grupele mari “Furnicuţele” (ed. Rodica Popa şi Liana Popa) şi “Fluturaşii” (ed. Maria Dreghiciu) au interpretat cântecele de toamnă şi s-au prins într-o horă veselă a legumelor, florilor şi fructelor precum şi a altor personaje din poveşti şi poezii, horă animată de un clown (ed. Ramona Moiceanu). De asemenea, împreună cu părinţii, preşcolarii au realizat din fructe şi legume diverse lucruşoare şi animăluţe, ca: omide din varză de Bruxelles, oiţe din conopidă şi măsline, pinguini din vinete, trandafiri din sfeclă roşie şi varză, maşini de curse din ardei şi morcovi etc, spre marea bucurie a copiilor, care şi-au personalizat după bunul plac fructele şi legumele. Nici grupele mici şi mijlocii nu s-au lăsat mai prejos. Grupele “Florilor” (ed. Iulia Schiau şi Ileana Gliga), “Albinuţelor” (ed. Viorica Geogean), “Piticilor” (ed. Cristina Apalaghiei). “Floarea-soarelui” (ed. Ioana Jitaru), “Căţeluşilor” (ed. Ramona Moiceanu şi Mariana Diac), “Buburuzelor” (ed. Amalia Nica şi Floare Oţoiu) “Iepuraşilor” (ed. Aurora Hăjmăşan şi Ana Comănici) au realizat împreună cu părinţii felinare din bostani, pe care i-au tăiat şi i-au decorat care de care mai frumos şi mai creativ.
Strădania micilor grădinari a fost răsplătită pe măsură, oferindu-le copiilor premii pentru “Cel mai frumos felinar”, “Cel mai frumos costum” şi “Cele mai frumoase fructe şi legume personalizate”. La nivelul fiecărei grupe s-au acordat drept recompense diplome şi fructe tuturor preşcolarilor şi s-au organizat expoziţii cu lucrările realizate.
Pe de altă parte, Grădiniţa “Dumbrava minunată”, în parteneriat cu CJRAE, desfăşoară o acţiune de voluntariat prin intermediul căreia preşcolarii pot dona fructe şi legume copiilor din centrele de plasament din oraş. Astfel fiecare grupă va dona fructe şi legume proaspete după specificul denumirii sale: grupa “Veveriţelor”- nuci, grupa “Iepuraşilor” – morcovi, grupa “Furnicuţelor”- cartofi etc. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]