Rămâi conectat

Ştirea zilei

Deputatul Călin Potor cere explicaţii ministrului de Externe cu privire la jignirile aduse de francezi românilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Deputatul PNL de Alba, Călin Potor, a solicitat ministrului de Externe, Teodor Baconschi, să ia poziţie oficială faţă de emisiunea difuzată la televiziunea franceză Canal +, în care românii au fost prezentaţi ca păduchioşi, nespălaţi şi cerşetori.
„Nu este pentru prima dată când francezii ne aduc grave prejudicii de imagine, ne insultă ca la uşa cortului şi ne fac troacă de porci. În acest ritm, este evident că România se va vedea din Occident ca fiind o ţară din lumea a treia, fapt ce ar putea determina reacţii dintre cele mai potrivnice, inclusiv în plan economic şi investiţional. România se mândreşte că este o ţară francofonă, dar „fraţii” noştri francezi ne calcă în picioare când au chef, fără ca autorităţile de la Bucureşti să producă vreo reacţie de protest”, a subliniat deputatul Călin Potor într-un comunicat de presă.
Parlamentarul liberal l-a somat pe ministrul Afacerilor Externe să ia urgent o poziţie oficială referitoare la jignirile aduse românilor la televiziunea franceză. „Ministrul de Externe face orice, numai să se ocupe de prerogativele sale nu! Acest om de cultură este preocupat mult mai mult de partidul său decât de a-şi face treaba în funcţia sa, pentru care este plătit din banii tuturor românilor. Îi cer public să ceară socoteală francezilor pentru injuriile adresate întregului popor român. Măcar ca locuitor al Capitalei, mai-marele Externelor trebuie să dezmintă faptul că ar locui într-un coş de gunoi, aşa cum au denumit francezii Bucureştiul”, a conchis deputatul Potor.
Biroul de presă al deputatului PNL de Alba, Călin Potor


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Urs semnalat la Măgina, municipiul Aiud. A fost emis mesaj RO-ALERT

Ziarul Unirea

Publicat

în

Urs semnalat la Măgina, municipiul Aiud. A fost emis mesaj RO-ALERT Cetățenii din Măgina, municipiul Aiud,au fost avertizați vineri seara, în jurul orei 22.00, prin RO-Alert, despre prezența unui urs în localitate. Citește și: Camere video montate pe Transfăgărăşan pentru a-i prinde pe cei care hrănesc urșii. Amenzi uriașe pentru cei care dau mâncare animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea