Firmele mici spun adio banilor de la UE
Circa jumătate din IMM-urile cărora li s-a aprobat finanţarea nerambursabilă au renunţat la implementarea proiectelor. „Cererile de finanţare ale acestora fuseseră depuse în urmă cu doi ani sau, cel mai recent, anul trecut, când creditele era mai iefine şi se obţineau mai uşor”, explică Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNÎPMMR). În schimb, Florin Jianu, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători şi consultant în domeniul fondurilor UE, spune că aproximativ 80% din companiile cărora le-a fost aprobată cererea de finanţare renunţă la proiect din cauza dificultăţii în a asigura contribuţia proprie la proiectul respectiv.
lContracte reziliate pe bandă rulantă
Astfel, micii întreprinzători care estimaseră o creştere pentru produsele cuprinse în proiect s-au văzut nevoiţi să-şi revizuiască planurile. Pe de altă parte, au constatat că dobânzile şi comisioanele la creditele pentru cofinanţare au crescut simţitor şi că nu mai pot rambursa împrumutul. Există însă şi mici întreprinzători dispuşi să contracteze credite mai scumpe, dar băncile refuză să-i împrumute. „Rata de reziliere a contractelor de finanţare pentru proiectele destinate agriculturii şi dezvoltării rurale este destul de mare. Este vorba de trei-patru proiecte pe zi. Nu ştiu dacă cele mai multe contracte sunt reziliate de beneficiari sau de agenţie, dar un lucru este clar: cine a depus un studiu de fezabilitate în 2008 trebuie neapărat să-l revizuiască. Condiţiile sunt acum altele”, susţine Felix Lucuţar, partener în cadrul companiei de consultanţă Agriculture Capital and Engineering.
„Cele mai afectate sunt firmele mici şi mijlocii, pentru că băncile nu ţin cont de faptul că proiectul este finanţat din fonduri comunitare. Acestea nu aprobă creditele pentru cofinanţare dacă proiectul nu generează profit şi compania nu este pe un trend ascendent”, explică Alexandru Ruff, manager corporate, GEA Strategy&Consulting.
lCe mai rămâne de făcut?
„Fiind vorba de o situaţie excepţională, se impun măsuri excepţionale. De aceea, CNÎPMMR a propus ca statul să finanţeze diferenţa de costuri pentru proiectele aprobate pentru a primi finanţare comunitară. CEC Bank şi EximBank ar trebui să finanţeze toate proiectele evaluate ca performante. Sigur, există riscul de a creşte cu 100-200 de milioane de euro valoarea creditelor neperformante. Miza este însă introducerea în economie a două-trei miliarde de euro. În plus, aceste credite pot fi acoperite prin Fondul de Garantare şi prin cel de contragarantare, astfel încât băncile să nu fie expuse riscurilor, a declarat Jianu.”
Florin Jianu consideră că, pentru a stimula absorbţia fondurilor europene, firmele ar trebui să fie scutite de la plata TVA pentru achiziţiile realizate în cadrul proiectului.
Preşedintele comisiei speciale pentru criză financiară, economică şi socială din cadrul Parlamentului European (PE), Wolf Klinz, declara în cadrul unui interviu acordat revistei „Capital” că nu este acceptabil ca băncile să refuze să acorde credite necesare cofinanţării proiectelor aprobate. „Dacă acele proiecte au fost bine construite şi au fost aprobate, în condiţiile în care criteriile europene sunt foarte riguroase, nu înţeleg de ce băncile refuză să se implice. Sigur, există o anumită reticenţă în acordarea creditelor, iar verificările trebuie făcute cu seriozitate, dar nu pot crede că regulile europene sunt mai puţin riguroase decât cele ale băncilor. Dacă UE este de acord să finanţeze acele proiecte, ce au băncile împotrivă?”, subliniază Klinz. Europarlamentarul german, care şi-a luat doctoratul în economie la Universitatea Economică din Viena, este de părere că, întrucât întreprinderile mici şi mijlocii sunt motorul economiei, dar şi cel mai afectate de refuzul băncilor de a acorda credite, guvernul de la Bucureşti ar trebui să intervină şi să deblocheze situaţia.
Câte contracte au fost reziliate de micii întreprinzători? Ministerul Economiei, care are în subordine atât Organismul Intermediar pentru IMM, cât şi Autoritatea de Management pentru Programul Creşterea Competitivităţii Economice, nu ne-a putut oferi un răspuns. În schimb, într-un recent raport de evaluare a nivelului de accesare şi absorbţie a instrumentelor structurale, finanţat de Comisia Europeană, se arată că Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) şi autorităţile de management trebuie să ia măsuri urgente pentru a ajuta IMM să acceseze finanţările nerambursabile. Una dintre măsurile recomandate este scutirea IMM de obligaţia de a asigura garanţii de prefinanţare, care reduc lichidităţile, în special în cazul intervenţiilor cu bugete reduse şi risc moderat. Analiza a fost realizată la solicitarea ACIS, de consorţiul format din KPMG, GEA Strategy&Consulting şi Pluriconsult. (C.A.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun