Majoretele din Blaj – pe drumul afirmării
Este o încântare să priveşti un spectacol susţinut de majorete întrucât acest sport este cu totul diferit de alte discipline sportive, interpreţii trebuind să întrunească calităţi care nu sunt la îndemâna oricui şi anume: o bună apreciere muzicală necesară ritmicităţii alerte a programului susţinut, să fie buni dansatori, aptitudini spre dansul clasic (balet), virtuozitate, capacitate de a se adapta la efort susţinut, prezenţă scenică, buni gimnaşti etc.
Sunt calităţi determinante după care s-a ghidat d-na prof. Cornelia Rotaru din municipiul Blaj, atunci când s-a decis să înfiinţeze în urbea mai sus arătată Asociaţia sportivă „Gimn-Star” care se ocupă în exclusivitate cu instruirea şi antrenarea tinerelor mlădiţe (5-13 ani) pentru a deveni majorete. Şi astfel, după un început timid (asociaţia a luat fiinţă în 2005) astăzi se văd roadele acestor interprete care în ultimii doi ani au ocupat locuri fruntaşe pe ţară concurând cu echipe cu vechi stagii de activitate din municipii mari precum Arad, Bucureşti, Deva, Oradea.
Datorită rezultatelor remarcabile, asociaţia blăjeană participă la concursuri internaţionale (condiţionată şi de fondurile băneşti) precum Croaţia 2009, Campionatul European 8-10 octombrie 2010, Neuchatel (Elveţia) unde a concurat cu ţări care au federaţii naţionale care se ocupă special de această ramură sportivă, la noi neexistând federaţie ci numai Asociaţia Naţională de Majorete cu baston şi twirling al cărei preşedinte prof. Teodora Lăzuran – Oradea depune eforturi susţinute pentru înfiinţarea la nivel de ţară a Federaţiei Naţionale de Majorete, aşa cum au multe ţări europene precum şi din alte continente, putând astfel să participe la viitoarele olimpiade între ţări.
Ţinând cont de rezultatele remarcabile precum şi seriozitatea de care dă dovadă Asociaţia sportivă „Gimn-Star” Blaj, condusă de prof. Cornelia Rotaru, anul viitor, în 2011, se intenţionează ca faza finală a concursului de majorete pe ţară să se desfăşoare în municipiul Blaj. Ar fi o mare cinste pentru Mica Romă dar şi pentru judeţul nostru.
La ora actuală asociaţia este compusă din 50 de copii, dintre care 18 sunt adevăraţi profesionişti (fete între 5-13 ani). Să menţionăm numele celor 18 fete care reprezintă cu cinste Blajul în competiţiile naţionale şi internaţionale: Miruna Rotaru, Luiza Drăgan, Tabiţa Negrea, Adina Morariu, Diana Morariu, Timeia Boitor, Denisa Boitor, Georgiana Stroie, Gabriela Marian, Daniela Mihu, Adelina Mihu, Carmen Şandru, Antonia Comşa, Denisa Obrejan, Lia Câmpean, Debora Muntean, Diandra Groza. Ele fac antrenament de 3 ori pe săptămână iar când au competiţii fac antrenamente zilnice. La manifestări sunt însoţite de părinţi, în special de mame, care sunt şi principalii sponsori cotizând cu banii necesari pentru costume, transport, cazare etc. O remarcă specială pentru familia Drăgan a cărei dăruire e exemplară, care şi-au adus contribuţia şi la apariţia acestui articol. Aş vrea să mai reliefez faptul că d-na prof. Cornelia Rotaru este profesoară de sport cu specializarea gimnastică ritmică, absolvită la Bucureşti 1993, arbitru naţional şi din 2010 arbitru internaţional în această frumoasă ramură sportivă.
D-na profesoară mi-a declarat că la nivel municipal primeşte tot sprijinul din partea Primăriei, a primarului personal, însă la nivel de judeţ nu primeşte sprijin de la niciun for, nici cel cu probleme de sport la nivel judeţean. E o situaţie neverosimilă ţinând cont că această formaţie a reprezentat ţara la un Campionat European (Elveţia). Facem apel la forurile judeţene abilitate pentru a da toată atenţia acestei asociaţii ajutând-o concret, ţinând cont în special de faza finală pe ţară a concursului de anul viitor care se va desfăşura la Blaj.
Rică ROMAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii