Şi totuşi există pârloagă şi ţărani îngânduraţi…

Le fuge pământul de sub picioare
Străinii îl cumpără pe doi bani
Iar Statului nu-i pasă că rana îi doare
Şi că ţăranii din nou sunt orfani

Cu câteva luni în urmă ziarul „Unirea” mi-a publicat articolul „Agricultură şi pârloagă”. M-am bucurat, fireşte, şi la fel ca mine mulţi colegi de breaslă, şi nu numai, au apreciat adevărul redat în acel articol. Dar mai mult m-am bucurat când am citit şi am văzut cum oameni marcanţi ai ziarului, oameni necârcojaţi şi demni au declanşat bătălia „Alba fără terenuri nelucrate”, adică fără pârloagă. Din aceste articole şi reportaje românii pot lua „cuvânt de folos” cu adevărat folositor şi nu din chemarea „veniţi să luaţi lumină” de la o doamnă ministru care numai lumină nu emană ci întunecă încrederea şi speranţa.
În presa centrală puţine articole redau realitatea din agricultură, probabil se acceptă mai bine şuetele la diferite televiziuni unde seară de seară îşi dau cu părerea despre toate şi care de fiecare dată se încheie cu un fel de ceartă, zbucium steril. Aceşti abonaţi ai televiziunilor nu cred să fi călcat vreodată pământul fierbinte în miez de vară, să asculte simfonia sfântă a coacerii grâului sau geamătul pământului sub crăpătura-i cauzată de secetă. Ei nu ştiu ce înseamnă agricultură, ce înseamnă ţăran. Habar nu au că agricultura şi ţăranul sunt două universuri care se contopesc armonios, nu ştiu că Lucian Blaga spunea „cuvântul ţăran rămâne pentru totdeauna cuvântul fundamental al limbii române”. Şi din această neştiinţă a lor au dat ţăranului de azi un alt nume „fermier de subzistenţă”, că acest fermier trebuie ajutat luându-i pământul prin promisiuni şi ordonanţe deşarte pentru a-l putea vinde străinilor, iar el să trăiască liniştit din banii care-i primeşte. Unde îşi are rădăcinile această deşănţată politică? Făcând un exerciţiu de memorie ne amintim că în anul 1990 după ce compasul istoriei a fost rotit spre Vest din acel moment în care s-a indus ideea că în ceea ce ne priveşte când e vorba de economie nici nu ştim, nici nu putem, adică suntem incompetenţi, că ne lipseşte alcătuirea mentală să ne conducem singuri. Ca atare s-a mers fără şovăire pe mâna profesioniştilor din Vest, asigurându-ne că sunt profesori oneşti unei ştiinţe. Ştim şi noi, ca oamenii cu mintea întreagă, că economia e o ştiinţă cu legi clare, cu premii Nobel, cu dexterităţi tehnice ce se formează laborios în universităţile de profil. Ei însă au impus o altă economie, o economie politică a jafului naţional făcând din ţara întreagă un maidan pe care cresc bălăriile urii, ale hoţiei şi disperării. De fapt o pârloagă unde regula o fac şmecherii care una promit şi alta fac. Ei au îngenuncheat ţara acelor economişti deştepţi. Dureros este că economiştii români – „oameni de carte” ori au stat în expectativă ori s-au lăsat finanţaţi gras de FMI, de stăpânirea de la Bruxelles, de companii multinaţionale etc. Chiar şi academicienii n-au fost în stare să învingă puterea banului.
Dl Nouriel Rubini, celebrul economist al zilelor noastre, vizitându-ne ţara, într-un dialog televizat, elegant şi diplomatic ne-a dat de înţeles că prăbuşirea economiei îşi are rădăcinile în noi, popoarele trebuie să se apăre singure, să sugrume risipa. Alt celebru economist Mayard Keynes indica: consumaţi, consumaţi ca să meargă motoarele economiei. Şi atunci ce să mai înţelegi?
Comparativ cu aprecierile acestor doi coloşi gânditori ai economiei, consider oportun să relatez şi îndemnurile unui alt american, David Garst, preşedinte al corporaţiei agroindustriale americano-române. L-am cunoscut în anul 1984 în câmpul de experienţă şi cercetare a soiurilor condus de soţul meu. Erau în cultură pentru testare un număr mare de hibrizi de porumb de la firma Pioneer a domnului Garst. Pe lângă aceasta se efectuau şi hibriduri între soiurile noastre locale şi linii consagvinizate ale firmei sale. Era însoţit de ministrul Agriculturii şi cei doi directori ai staţiunilor experimentale Fundulea şi Turda. Au fost apreciate culturile comparate şi s-au fundamentat obiective de cercetare în continuare atât pentru judeţul Alba cât şi o mare parte din Transilvania. Au vizitat şi lanuri de porumb ale cooperativei agricole Galda stând de vorbă cu ţăranii care se aflau la lucrul câmpului. A rămas impresionat de nobleţea lor contopită în modestie şi bun simţ.
În 1990 a revenit în România şi după întâlnirea avută la Ministerul Agriculturii unde au luat parte ca invitaţi şi Comisia de Stat pentru încercarea şi omologarea soiurilor împreună cu şefii de centre experimentale din ţară care făceau parte din consiliul de conducere marele fermier – agronom şi economist – David Garst le-a spus: „Nu faceţi prostia să fărâmiţaţi pământul vostru pentru a vă face mulţi şi mici proprietari. Ţineţi minte ce vă spun, micul proprietar agricol este complet depăşit în întreaga lume. Marii Britanii, Suediei şi Olandei le-au trebuit 80-200 de ani pentru a comasa terenurile şi organiza ferme de 50-200 ha. Voi le aveţi gata comasate cu ţărani instruiţi şi muncitori. Agricultura voastră în mare parte este performantă. E nevoie să îmbunătăţiţi gama de maşini şi tractoare şi numărul lor. În zootehnie mergeţi cât de mult pe creşterea păsărilor. Şi încă ceva, nu împărţiţi nimic cu nimeni, mai ales că investitorii străini vă stau ca diavolii la uşa bisericii şi aşteaptă să cădeţi în ispită, în neocolonialismul lor care distruge ca SIDA întreg sistemul naţional, economic şi social. Protejaţi-vă staţiunile de cercetare şi încercare a soiurilor. Aşa procedează Japonia, Coreea de Sus, Olanda. Acesta este unul din factorii care-i ajută să treacă mai uşor prin crize economice”. Toate acestea au fost spuse într-o sală din Ministerul Agriculturii al României dar, ciudat, au fost auzite şi însuşite de către Ministerul Agriculturii din Ungaria.
Dacă acest sfat dat de americanul David Gorst ar fi fost urmat, liderii politici ca Vasile Lupu, Gheorghe Flutur şi alţii n-ar fi putut să ciuruie pământul ţării în milioane de parcele cu schiloada lor odralsă numită „Privatizare” iar ţăranului i-a dat un petic de hârtie – titlu de proprietate şi lăsat în pustiul singurătăţii lui să-şi caute prin ogradă o roată de car şi o cormană de plug. În acest timp privea cu disperare cum tractoarele şi combinele româneşti luau alte drumuri necinstite printre care şi acela spre fier vechi.
Acum în prag de alegeri şi divizarea României din nou în cine ştie ce regimuri sau ţărişoare se vântură tot felul de parteneriate, de reforme, de indicaţii preţioase precum ca să scăpăm de sărăcie, să cultivăm trufe ba chiar şi busuioc, sau să organizăm ferme pentru cultivarea trandafirilor ecologici (aţi citit bine) ca ferma de la Sâncrai de pe teritoriul moştenitorilor contelui Komeny şi înfrumuseţarea acelui castel. Acesta este interesul pentru reconstrucţia agriculturii. Dar se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru că aşa e ordinul de la stăpânire, de la Bruxelles, dar nu pentru crearea de asociaţii ale ţăranilor cum şi le doresc în toate satele, ci pentru a le concesiona (mai precis a le vinde) investitorilor olandezi, italieni sau mai nou israelieni care promit că vin şi cu specialiştii lor cu tot. Oare specialiştii români, agronomii români au dispărut cu toţii din cei 15.000 câţi erau în 1990?
Motorul economiei româneşti a fost şi trebuie să fie agricultura dar făcută de români, cu strategii precise (nu moşite în grabă) cu simţul răspunderii de patriot, de păstrător de ţară care poate fi numai prin păstrarea ţăranului român. Să nu se uite că el, ţăranul poreclit „fermier de subzistenţă” când este deznădăjduit, îşi înfundă căciula pe ochi, când răbdarea i-a ajuns la capăt o scoate de pe cap şi dă cu ea de pământ, de pământul pe care l-aţi dat şi l-aţi forţat să-l lase pârloagă, iar acum îl furaţi prin tot soiul de legi şi aranjamente. De aceea voi, cei ce sunteţi pe soclu şi nu numai şi mai aveţi o fărâmă de conştiinţă, de patriotism, de respect faţă de ţăran, accesaţi fondurile europene sau alte fonduri ce le aveţi la dispoziţie, unele nerambursabile pentru asocierea ţăranilor în cooperative sau daţi-le ce sume vreţi şi nu risipiţi aceste fonduri uriaşe pe parcuri şi piscine la sate, pe săli de sport unde chiar nu e nevoie. De asocierea ţăranilor e nevoie acum chiar dacă nu mai sunt „mulţi precum cucuruzul brazilor” cum spunea Crăişorul Iancu şi ei vor şti să rodească la fel de bine pe lângă societăţile şi asociaţile agricole deja înfiinţate (10% din teritoriul ţării) şi veţi vedea că această diversitate de forme asociative nu se resping, diversitatea lor va realiza unitatea noastră.
Opriţi acest nefericit complex de măsuri, poate şi un blestem ce-l merităm spre a nu duce la un destin tragic – înstrăinarea pământului. Acesta să fie apostolatul ce trebuie dus pentru agricultura românească şi patriarhul ei, ţăranul român.
Ing. Maria SUCHOV

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---