Rămâi conectat

Curier Județean

Tabără în Bulgaria pentru copiii ocrotiţi în Aşezământul Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş

Bogdan Presecan

Publicat

în

Filantropia-logoCopiii ocrotiţi în casa de tip familial din cadrul Aşezământului Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş au petrecut ultima parte a lunii iulie în tabără la mare.

Cei zece copii cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani s-au bucurat în acest an de şase zile la mare în staţiunea Albena din Bulgaria. Copiii au avut parte şi de excursii la Varna şi Nisipurile de Aur, fiind răsplătiţi astfel pentru buna conduită pe care au avut-o pe parcursul ultimului an şcolar.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Sebeş, părintele Gheorghe Marin, asociaţia organizează în fiecare an tabere, excursii sau alte acţiuni pentru copiii ocrotiţi în cadrul Aşezământului Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş astfel încât acestora să nu le lipsească dragostea şi căldura părintească.

“Aşezământul social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş a fost inaugurat în anul 2007 şi funcţionează în prezent cu 6 module sociale acreditate pentru 120 de beneficiari respectiv: casă de tip familial, centru de zi pentru copii, serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi a celor cu handicap, cantină socială şi un atelier protejat pentru persoane cu handicap. În cadrul casei de tip familial sunt ocrotiţi în prezent 10 copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani, aflaţi în dificultate, iar centrul de zi pentru copii are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi familial pentru 30 copii din municipiul Sebeş, care provin din familii defavorizate, dezorganizate sau monoparentale, precum şi din familii cu venituri reduse şi nivel educaţional scăzut”, se arată în comunicatul remis presei de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Alex Andrei Bordean, performanță de excepție la olimpiada de tehnologia informației: Elevul de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud, calificat pentru a treia oară consecutiv în faza națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alex Andrei Bordean, performanță de excepție la olimpiada de tehnologia informației: Elevul de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud, calificat pentru a treia oară consecutiv în faza națională Alex Andrei Bordean, elev la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud s-a calificat pentru a treia oară consecutiv la faza națională a olimpiadei de tehnologia informației. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea