Rămâi conectat

Ştirea zilei

Interesul pentru dezvoltarea turismului înfrăţeşte municipiul Alba Iulia cu oraşul american Madison

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Proxima şedinţă a Consiliului Local al municipiului Alba Iulia aduce în atenţia consilierilor locali un proiect de hotărâre privind înfrăţirea dintre municipiul Alba Iulia şi oraşul american Madison (statul Indiana). Iniţiativa colaborării dintre cele două comunităţi a venit din partea americană, mai exact din partea primarului oraşului Madison, Tim Armstrong, care împreună cu alţi câţiva colegi a vizitat municipiul Alba Iulia în luna noiembrie a anului 2010 în cadrul unei vizite dedicate oraşelor care au beneficiat de restaurarea patrimoniului istoric prin programul „O Românie frumoasă”. Reamintim că programul „O Românie frumoasă” este finanţat tripartit: Guvernul României prin Ministerul Culturii, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi beneficiarii proiectelor, în cazul nostru Primăria municipiului Alba Iulia. Participarea Naţiunilor Unite în acest program este cea care aduce la Alba Iulia vizitatori de departe. În cadrul programului în municipiul Alba Iulia au fost realizate „Traseul Celor Trei Fortificaţii”, restaurarea Porţii a I-a şi a Porţii a IV-a a Cetăţii. De fapt „O Românie frumoasă” este programul prin care au început lucrările de restaurare a Cetăţii Alba Carolina, lucrările care au arătat ce bogăţie neexploatată se ascundea sub bălăriile din centrul oraşului.
Urmare a vizitei, impresionat de cele văzute aici, primarul din Madison a trimis o scrisoare de intenţie primarului Mircea Hava arătând că doreşte colaborarea dintre cele două oraşe tocmai datorită faptului că ambele au un patrimoniu istoric deosebit şi sunt destinaţii importante pentru turismul cultural şi acordă o atenţie specială dezvoltării economice prin dezvoltarea turismului. Cu alte cuvinte şi noi, şi ei am avea de învăţat unii de la alţii. A urmat răspunsul afirmativ al primarului Mircea Hava şi apoi demersurile pe lângă Ministerul de Externe pentru aprobarea înfrăţirii, aprobare acordată recent. Luna trecută consiliul oraşului Madison a aprobat înfrăţirea cu Alba Iulia, acum venind rândul Consiliul local al municipiului Alba Iulia să-şi dea acordul.
Oraşul Madison (Indiana) este situat pe malul râului Ohio, are aproape 12.000 de locuitori. Primii colonişti, majoritatea de origine germană, s-au aşezat la Madison în anul 1808, iar aşezarea a fost recunoscută ca oraş în anul 1809. Oraşul este destinaţie importantă în Statele Unite ale Americii pentru turismul istoric şi cultural datorită imobilelor din centrul său, un ansamblu de 133 de clădiri vechi care în anul 2006 au fost declarate cea mai mare rezervaţie arhitecturală istorică din SUA.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Urs semnalat la Măgina, municipiul Aiud. A fost emis mesaj RO-ALERT

Ziarul Unirea

Publicat

în

Urs semnalat la Măgina, municipiul Aiud. A fost emis mesaj RO-ALERT Cetățenii din Măgina, municipiul Aiud,au fost avertizați vineri seara, în jurul orei 22.00, prin RO-Alert, despre prezența unui urs în localitate. Citește și: Camere video montate pe Transfăgărăşan pentru a-i prinde pe cei care hrănesc urșii. Amenzi uriașe pentru cei care dau mâncare animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea