23 august – jertfe şi decoraţii

Contemporanii unui eveniment istoric major din istoria românilor îl cunosc doar la suprafaţă, unele manifestări şi consecinţe. Cei în vârstă nu mai apucă să afle toate tainele, toate dedesubturile care l-au precedat. Cei care am fost mai tineri la 23 aug. 1944 am avut parte de cele mai inexacte interpretări asupra pregătirii, desfăşurării şi urmările loviturii de stat şi a capitulării. Fiecare protagonist participant la eveniment a încercat să se acopere cu merite blamând partea învinsă. Pe măsură ce au fost descoperite în arhive documente care arată mersul evenimentelor, pe zile şi ore şi protagoniştii acestora, încep să se lămurească lucrurile.

Audienţa mareşalului Ion Antonescu la rege
Mircea Ioaniţiu, fostul secretar particular al regelui scria într-o broşură: „Cert este că în dimineaţa de 23 august 1944 am fost trezit din somn (s.n.) de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele să-l primească şi pe el şi pe mareşal în audienţă în acea zi”… Generalul Aurel Aldea mărturisea: „Ziua de 23 august (1944), o zi de salvare pentru ţară, ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era plănuită pentru 26 august, dar, în dimineaţa zilei de 23 august, am fost informat de rege că în după amiaza aceleiaşi zile el va acorda o audienţă mareşalului Antonescu şi lui Mihai Antonescu. … „Dejunul de la Palat, la care au participat generalul Sănătescu, Niculescu Buzeşti, Mocsanyi-Stârcea, a fost urmat de o conferinţă, în care noi toţi am întrebat ce motive l-au determinat pe mareşalul Antonescu să ceară o audienţă (s.n.) regelui”… „Gheorghe Brătianu spunea în depoziţia la procesul mareşalului din 1946: „În ziua de 23 august 1944, dimineaţa, am fost trimis la Snagov de către şefii partidelor de opoziţie, care mi-au dat însărcinarea să vorbesc cu domnul mareşal pentru încheierea imediată a armistiţiului”… „Am fost la Snagov şi am vorbit cu domnul mareşal şi cu domnul M. Antonescu. Adaug că înaintea mea fusese în acelaşi scop şi domnul Ion Mihalache. În timp cât se discuta, domnul Mihai Antonescu şi domnul mareşal au avut iniţiativa unei audienţe la Palat şi chiar s-a telefonat, fiind eu de faţă, acolo, în acest scop. Domnul mareşal mi-a cerut asentimentul scris al şefilor de opoziţie pentru ca să încheie armistiţiul în condiţiile care erau cunoscute şi mi-a spus, îmi aduc aminte, că dacă va obţine acest asentiment în scris, indiferent de părerea nemţilor, el va încheia armistiţiul. Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de ora 15″… „Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul de Externe acceptarea sovietică a propunerilor româneşti mai vechi”. Această telegramă a ajuns la Niculescu-Buzeşti care a predat-o regelui”. „Gheorghe Brătianu îi căuta pe Maniu şi Dinu Brătianu să le ceară scrisoarea şi nu a dat de ei.” A mers la rege. Regele i-a declarat (lui G. Brătianu) că va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Ion Antonescu: „Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă singur armistiţiul, a mai spus regele lui Gh. Brătianu, conform memoriilor acestuia din urmă, „ne va ţine iar sub papuc”. De asemenea, regele l-a sfătuit pe Gheorghe Brătianu să se retragă din orice acţiune. Ion Antonescu nu a primit telegrama de la Stockholm şi nici scrisoarea de la Maniu şi Dinu Brătianu. A mers totuşi la palat şi acolo a fost arestat”.
Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulţimii care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, armata înfrânată, ţara şi pe regele ei.
Istoria mă judece.
Mă rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act atât de necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie, să prezinte garanţii şi adică să nu fie ambiţios sau un aventurier.”
Mareşal Antonescu
23 VIII 1944
scris în celulă

Telegramele zilei de 23 august 1944
Regele Mihai şi complotiştii au negat existenţa telegramei de la Stockolm prin care sovieticii acceptau unele condiţii puse de Antonescu. Au negat existenţa ei pentru a justifica arestarea mareşalului.
Iată că istoria a scos la iveală şi telegramele, în baza cărora Antonescu mai cerea o păsuire de 24 de ore pentru a semna armistiţiul.
„Telegrama fulger nr. 1386, expediată de ambasadorul britanic la Ankara, Sir H. Knatchbull-Hugessen, la 23 august 1944, ora 3,26p.m., deci aproximativ cu o oră înaintea audienţei decisive (şi ultime) a Antoneştilor la regele Mihai, subliniază că diplomatul fusese convocat de premierul Turciei pentru a-i fi transmis mesajul recepţionat de la reprezentantul turc la Bucureşti. Este bine să reţinem că, deopotrivă cu ambasadorul britanic, premierul turc i-a informat pe ambasadorii SUA şi URSS la Ankara. Care era conţinutul mesajului de la Bucureşti? Reprezentantul turc în România fusese convocat de Mihai Antonescu, vicepreşedinte al cabinetului şi ministrul de Externe al României, care, ţinând seama de situaţia „foarte gravă” de pe Frontul din Moldova, decisese, „cu asentimentul mareşalului, al Regelui şi al şefilor tuturor partidelor de opoziţie”, să semneze armistiţiul cu Naţiunile Unite. Se aştepta, pentru următoarele 24 de ore, răspunsul guvernelor de la Londra şi de la Washington în privinţa iniţiativei Bucureştilor”… Reprezentantul Turciei la Bucureşti comunicase: „Am fost la Preşedintele Consiliului şi, în fapt, la vicepreşedintele guvernului român şi ministrul Afacerilor străine, prof. Mihai Antonescu. Situaţia este foarte foarte gravă. În două zile, ruşii vor fi ocupat Basarabia. Înaintează şi în alte ţări. Poate Turcia media între noi şi armatele anglo-americane beligerante? Am asentimentul mareşalului, al Regelui şi al şefilor tuturor partidelor de opoziţie. Rog un răspuns în 24 de ore din partea guvernelor britanic şi al Statelor Unite la următoarele probleme: a) vom trimite un delegat român la Moscova pentru încheierea armistiţiului; b) vom intra în contact cu ruşii şi anglo-americanii, în acelaşi timp, pentru a fixa condiţiilor armistiţiului; c) vom discuta condiţiile la Cairo cu Aliaţii; d) Preşedintele Consiliului României doreşte să ştie care dintre aceste trei alternative ar fi preferată de anglo-americani; e) Preşedintele Consiliului Turciei m-a informat pe mine, pe ambasadorul sovietic şi îl informează pe reprezentantul Statelor Unite”. „Telegrama a fost trimisă la Londra tot în cursul zilei de 23 aug. La ora 4,35p.m., iar Foreign Office-ul s-a hotărât, fără întârziere să dea curs mesajului. Iată recomandările memorandumului întocmit: „Rog vedeţi această copie preliminară a unei telegrame fulger de la Ankara, continând o ofertă de pace din partea Mareşalului Antonescu”… „Din cele trei alternative, cel mai bine ar fi, evident, ca românii să trimită un delegat la Moscova, unde ambasadorul britanic şi american să poată participa la negocieri. Am putea să-i anunţăm pe români că noi şi americanii vom lua parte la negocieri”… „La 24 aug. 1944, Ambasada britanică din Washington s-a adresat Departamentului de Stat, iar americanii au replicat, că în urma răsturnărilor de la Bucureşti, s-ar putea ca Guvernul Antonescu să nu mai fie în măsură a îndeplini termenii propuşi”.
Cu toate că la Cairo, „cei trei aliaţi au cerut capitularea necondiţionată a României, la Stokholm, ruşii în mod unilateral, prin d-na Kolontay, au luat iniţiativa negocierilor cu mareşalul Antonescu şi i-au oferit acestuia (după negocieri) condiţii de armistiţiu mult mai bune prin ministrul de la Stockholm, Fred Nanu”…
„Se ajunge la acordul dat de Molotov la 3 iunie 1944” în care „Condiţiile de armistiţiu (nu de capitulare necondiţionată) oferite de Stalin mareşalului Antonescu erau mult mai bune, mai avantajoase României decât cele oferite de cei trei aliaţi de la Cairo. Astfel: „*Ruşii acceptă ca România să dea un ultimatum de 15 zile Germaniei pentru a-i părăsi teritoriul, înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România poate rămâne neutră. *Arbitrajul de la Viena e nul şi neavenit. Transilvania revine la patria mamă în totalitate. *Ruşii se mulţumesc numai cu o line de comunicaţie de trecere, în nordul ţării, iar guvernul român poate să-şi exercite funcţiunile într-o parte a ţării neocupată de armatele sovietice etc”… „Guvernul şi opoziţia (Maniu-Brătianu) se străduiau să obţină garantarea acestor condiţii din partea americanilor şi englezilor”. E bine să ştie cititorul şi cu ce se ocupau cei din anturajul regelui: Niculescu-Buzeşti, Pogoneanu, Stârcea şi Gh. Duca. Ultimul fiind subordonatul lui Fred Nanu la Stokholm a intrat în legătură cu aliaţii cerându-le să nu poarte tratative cu Antonescu. Comportamentul regelui şi a complotiştilor era dovada că doreau, în primul rând, să scape de Antonescu nu să-l ajute în acţiunile de obţinere a unui armistiţiu mai rezonabil. Generaţia trăitorilor la 23 august 1944, şi anii care au urmat, am crezut în exactitatea şi sinceritatea documentului, citit de regele Mihai în seara zilei de 23 august.
Iată extrase din acest document:
„… România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi SUA. Primiţi soldaţii acestor ţări cu încredere (s.n.). Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena prin care Transilvania ne-a fost răpită”.
La neadevărul susţinut de rege că l-ar fi convocat pe Antonescu la palat, demonstrat mai înainte chiar de către secretarul regelui, se adaugă, prin conţinutul cuvântului regelui Mihai alte neadevăruri. Aiaţii au oferit României numai capitularea necondiţionată. Nimeni nu garantase, în scris, independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Nu se recunoştea nulitatea Dictatului de la Viena. În clipa când regele a ordonat armatei să înceteze ostilităţile cu aliaţii, România nu semnase armistiţiul, care se va semna abia în 12 septembrie 1944.
De la data de 23 august până la 12 septembrie armata română a primit ordin de la comandantul său suprem regele Mihai (şi mareşal al României de la 10 mai 1941) să suporte cea mai ruşinoasă umilinţă: capitularea şi dezarmarea de către fostul inamic sovietic. Au fost luaţi prizonieri cca. 160.000 de ostaşi români şi duşi în lagăre. Mulţi nu s-au mai întors.
Armata română rămasă nedezarmată a înfrânt trupele germane, care au recurs la represalii furibunde împotriva României. Au fost eliberate localităţile unde se aflau nemţii şi o mare parte dintre aceştia făcuţi prizonieri. Din urmă veneau trupele sovietice care comunicau la radio că ei „eliberau” localitate după localitate românească.
Iată acum extrase din: „Convenţia de armistiţiu între guvernul român şi guvernele Naţiunilor Unite”:
„1) De la 24 august 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operaţiunile militare împotriva URSS, pe toate teatrele de război, a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite… a intrat în război şi duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei şi Ungariei, cu scopul de a restaura independenţa şi suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziţie nu mai puţin de 12 divizii de infanterie, cu mijloacele suplimentare… puse sub comanda generală a Înaltului Comandament Aliat (sovietic) Î.C.A.
2) „… România se obligă să ia măsurile pentru dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi Ungariei…”
3) „… Vor asigura forţelor sovietice şi celorlalţi Aliaţi înlesniri pentru libera lor mişcare pe teritoriul României, în orice direcţie… acordând orice concurs posibil pentru o astfel de mişcare, prin mijloacele lor (româneşti – n.n.) de comunicaţie şi pe cheltuiala lor, pe pământ, pe apă şi în aer”
5) „… România se obligă să asigure, pe socoteala sa, tuturor prizonierilor de război, sovietici şi aliaţi, precum şi cetăţenilor internaţi şi mutaţi cu sila, cum şi celor refugiaţi, hrană îndestulătoare, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală… cum şi mijloacele de transport pentru întoarcerea acestor persoane în ţara lor.
7) „… România se obligă să remită ca trofee în mâinile Înaltului Comandament Aliat I.C.A. (sovietic) orice material de război al Germaniei sau al sateliţilor săi aflat pe teritoriu român, inclusiv vasele flotei germane şi ale sateliţilor ei aflate în apele româneşti”.
10) „… Vasele de comerţ româneşti, care se găsesc atât în apele româneşti, cât şi în cele străine, vor fi supuse controlului operativ al I.C.A. (sovietic), pentru folosirea lor în interesul general al aliaţilor”
11) „Pierderile pricinuite URSS prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic … vor fi plătite cu 300.000.000 dolari SUA”
19) „Guvernele Aliate socotesc hotărârile Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nule şi inexistente şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace şi Guvernul sovietic este de acord ca forţele sovietice să ia parte, în acest scop, în operaţiuni militare, comune cu România, contra Germaniei şi Ungariei”.
20) Prezentele condiţiuni intră în vigoare în momentul semnării lor.
Făcut la Moscova, în patru exemplare, fiecare în limbile rusă, engleză şi română, exemplarele ruseşti şi englezeşti sunt autentice. Pentru România au semnat: L. Pătrăşcanu, D. Dămăceanu, B. Stirbei, G. Popp”. Nu numai că România şi-a îndeplinit cu prisosinţă prevederile armistiţiului, dar, i-au fost impuse obligaţii suplimentare de către sovietici. În iunie 1945, reprezentanţii României în Comisia Aliată de Control înaintau un:
„Memoriu asupra executării Convenţiei de armistiţiu” (s.n.)
„Conform art. 1 al Convenţiei de armistiţiu, România trebuia să pună la dispoziţia Î.C.A. (Înaltul Comandament Aliat) cel puţin 12 divizii de infanterie cu servicii auxiliare.
„În executarea acestui angajament, România a pus la dispoziţia Î.C.A.:
– până la 16 octombrie (1944), 19 divizii
– de la 16 oct. La 1 noiembrie, 16 divizii
– de la 1 noiembrie la încetarea operaţiunilor militare, 15 divizii.
În total efectivele terestre angajate de România au fost de 12.628 ofiţeri, 13.570 subofiţeri şi 311.136 soldaţi.
Din totalul acestor efective pierderile au fost de: 4933 ofiţeri, 4789 subofiţeri şi 158.869 soldaţi, adică în total mai mult decât 50% din efectivele angajate”… „Din cele 1300 avioane, aviaţia română a pierdut peste 339 avioane cu echipajele lor”… „Flota română nu a avut acţiune proprie deoarece întreaga flotă militară a fost luată de organele sovietice, echipajele române au fost înlocuite cu echipaje sovietice, pavilionul român a fost înlocuit cu cel sovietic, iar denumirile româneşti ale vaselor înlocuite cu denumiri sovietice”…
„Flota militară română luată de forţele sovietice era compusă din: 5 monitoare; 6 vedete; 2 vase de comandament; 2 remorchere; 38 şalupe; 15 şlepuri; 12 tancuri; 3 distrugătoare; 2 torpiloare; 3 canoniere; un puitor de mine; 3 submarine; 1 navă bază pentru submarine; 7 vedete rapide; 6 şalupe; 3 vase de vânătoare pentru submarine; 1 remorcher; 1 vas şcoală; 11 vase auxiliare, total 122 unităţi”. „În afară de vasele propriu-zise, organele sovietice au luat marinei de război şi toate depozitele sale cu materiale şi muniţiuni, care la valoarea din sept. 1944 totalizau circa 14 miliarde. O dată cu luarea flotei au fost ridicaţi şi internaţi la Odessa şi 38 de ofiţeri şi 99 subofiţeri din echipajele respective”… „În intervalul 24 august şi până la 2 septembrie (1944), prin mijloace proprii armata română a făcut 56.050 prizonieri germani”… „Prizonierii germani făcuţi prizonieri exclusiv de armata română în această perioadă au fost ulterior luaţi şi duşi În URSS”. „România a fost obligată să echipeze toţi aceşti prizonieri mai înainte de ridicarea lor de către armata sovietică” (s.n.)
„Deşi România trebuia să pună la dispoziţie mijloacele sale de transport şi comunicaţii numai pe teritoriul României, totuşi 22.640 vagoane de cale ferată de diferite tipuri, 252 locomotive au fost scoase din ţară nu au fost readuse nici până în prezent”…
„Prin art. 7 al Convenţiei de armistiţiu România trebuia să predea Î.C.A. cu titlul de trofeu, materialul de război al Germaniei şi Ungariei, precum şi vasele acestora”…
„Î.C.A. a obligat însă România să repare toate aceste trofee, inclusiv vasele” (s.n.)
„În vasele pe care Î.C.A. le-a cerut cu titlul de trofeu, a înglobat şi pe cele comerciale, proprietate particulară şi care totalizau câteva sute”
„Un număr de 1400 autovehicule germane fuseseră grav avariate în cursul luptelor şi nu mai puteau fi reparate, fie datorită naturii avariilor, fie din lipsă de piese de schimb pentru maşini tip german. Î.C.S. (Înaltul Comandament Sovietic) a obligat România să-i predea în schimb autovehicule româneşti în perfectă stare de funcţionare. Această livrare de autovehicule, adăugându-se la numărul de circa 10.000 autovehicule preluate fără nici un titlu de către armata sovietică din România, a lăsat România aproape fără mijloace de transport automobile”… „S-au mai făcut livrări de aparate medicale, harnaşamente, bucătării de campanie, reparaţiuni de vase aduse din apele sovietice etc. Numai reparaţiunile de vase totalizează până azi peste 10 miliarde lei”.
„Pentru subzistenţa armatei sovietice s-au livrat de la 23 august 1944 şi până la 31 mai 1945, următoarele cantităţi: 1) cereale şi derivate 15.357 vagoane; 2) leguminoase şi zarzavat 10.407 vagoane; 3) carne 1.885 vagoane; 4) conserve de carne 387 vagoane; 5) grăsimi 163 vagoane; 6) produse lactate 124 vagoane; 7) peşte 88 vagoane; 8 ) delicatese  27 vagoane; 9) fructe şi derivate 20 vagoane; 10) băuturi spirtoase 155 vagoane; 11) combustibil 4.061 vagoane; 12) furaje 4.942 vagoane; 13) sare 1.023 vagoane; 14) tutun 279 vagoane; 15) ţigări 528.647.000 bucăţi; 16) foiţe de ţigări 3.498.000 pachete; 17) chibrituri 35.134.000 cutii.
„Cu sosirea trupelor ce se retrag din Germania, Î.C.S. a cerut României pentru perioada de la 10 iunie (1945) la 1 iulie (1945) următoarele cantităţi de alimente: 1) făină de grâu 1500 vagoane; 2) porumb 1500 vagoane; 3) grâne diferite 460 vagoane; 4) ulei vegetal 50 vagoane; 5) peşte sărat 150 vagoane; 6) carne 350 vagoane”
„… Din cauza livrărilor importante pentru întreţinerea armatei sovietice şi a prelevărilor directe făcute de acestea nu se mai găsesc cereale în ţară decât în cantităţi foarte mici, care trebuiau rezervate populaţiei civile care nu primeşte pâine decât 1-2 zile pe săptămână”… (s.n.) „Se constată că România, până la 1 iulie 1945, a livrat bunuri peste ce era obligată în valoare de 5.693.353 dolari”…
„Din România s-au luat 3739 cabaline, 30.675 bovine, 212.581 ovine şi 96.510 porcine”… „De la sept. 1944 şi până la iulie 1945 efortul economic al României, este de circa 1500 miliarde, sumă în care nu este cuprinsă valoarea întregii flote militare şi valoarea de circa 30 miliarde reprezentând bunurile ridicate din vămi”.
„În cursul lunii mai 1945, C.A.C. a comunicat României că întrucât de la 23 august şi până la începerea luptelor în Ardealul de nord unităţile Armatei Roşii au numărat pe teritoriul României un număr de 23.000 vagoane de cale ferată şi 1115 locomotive, toate proprietate românească, le consideră material de captură şi în consecinţă Î.C.S. este în drept a le lua”. Având în vedere însă situaţia dezastruoasă a transporturilor române reduce la 15.000 numărul vagoanelor ce va prelua şi la 115 cel al locomotivelor”…
„Cu retragerea trupelor sovietice de pe frontul de vest, Î.C.S., a cerut României să asigure întreţinerea, îmbrăcămintea şi transportul prizonierilor sovietici eliberaţi din Ungaria şi Germania. Această cheltuială nu se încadrează în Convenţia de armistiţiu”… „De asemenea pentru trupele în retragere, care ar urma să totalizeze circa 2 milioane oameni, ni se cere cazarea şi întreţinerea, aceasta peste programele de furnituri deja stabilite”… „Localurile trebuie dotate cu tot cazarmamentul (paturi, saltele, etc.).”
„Trebuie relevat că din majoritatea cartiruirilor trupele sovietice, la plecare au luat cu ele cazarmamentul, ridicând şi instalaţiile sanitare (closete, lavoare, oglinzi etc.)”
„Tot pentru aceste trupe în retragere se cere statului român să dea sume în numerar pentru a fi distribuite trupei şi ofiţerilor”… Stalin impunea României asemenea obligaţiei în virtutea autorizaţiei date de aliaţi că interesele sovietice în România să fie de 90%.
Acelaşi Stalin a avut grijă faţă de cel care a oferit România, fără ca el să-şi mai îndeplinească promisiunile arătate mai sus, şi l-a răsplătit la 6 iulie 1945 cu ordinul „Victoria”. Tot regele Mihai a mai primit o donaţie de 2 avionete.
Iată cum un act politico-militar făcut prost aduce pentru popor jertfe şi nenorociri şi pentru rege decoraţie.
prof. Ilie FURDUIU

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---