Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ministrul Muncii apreciază că afacerile cu dosare de handicap înseamnă fraude de milioane de lei!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Marţi, 2 august 2011, ministrul Muncii Sebastian Lăzăroiu a efectuat o vizită în judeţul Hunedoara, unde prezenţa sa a fost reclamată de un scandal de proporţii legat de sutele de nereguli grave depistate în dosarele de evidenţă a persoanelor cu handicap de la DGASPC Hunedoara, nereguli sesizate în repetate rânduri de inspectorii sociali din judeţul vecin. În acest context ministrul Lăzăroiu a afirmat că deşi s-a verificat deocamdată doar o mică parte a doarelor respective, deja s-a constatat că în peste 70% dintre acestea au fost identificate diferite erori, ministrul estimând că afacerile cu dosare de handicap înseamnă de fapt fraude de circa 3 milioane de lei numai în judeţul Hunedoara. Potrivit afirmaţiilor ministrului, judeţul Hunedoara ar avea cel mai mare număr de persoane cu handicap din vestul ţării. Respectiv 44,4%, în condiţiile în care Timişul are 3,57% iar Aradul 2,74%.
Potrivit statisticilor, însă, judeţul Alba stă chiar mai „bine” decât Hunedoara, în ceea ce priveşte numărul persoanelor cu handicap. Astfel, potrivit unui clasament întocmit de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, judeţul Alba este pe locul patru în ţară, cu o pondere de 4,81% (17.945 de persoane cu handicap la 373.134 de locuitori). Potrivit aceluiaşi clasament, pe primele trei locuri se afla judeţele Sălaj (6,02%), Vrancea (5,82%) si Vâlcea (4,90%), iar judeţele cu cele mai puţine persoane cu handicap sunt Iaşi (3,17%), Olt (2,94%) si Constanţa (2,14%). Reprezentanţii MMSF spun că va fi demarată o campanie de verificări în toată ţara, având în vedere că deşi numărul populaţiei scade, numărul persoanelor cu handicap creşte… Mai mult, ultima campanie făcută de inspectori anul trecut arată că există potenţial de fraudare a aproape 90 de mii de cazuri, ceea ce înseamnă peste o treime din totalul persoanelor adulte cu handicap neinstituţionalizate încadrate în grad de handicap grav şi accentuat (peste 36 la sută dintre dosarele verificate au fost propuse spre reevaluare). În judeţul nostru, anul trecut inspectorii sociali din cadrul Compartimentului Teritorial de Inspecţie Socială Alba, împreună cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Alba, ai Direcţiei de Sănătate Publică Alba şi ai Instituţiei Prefectului judeţului Alba au verificat respectarea dispoziţiilor legale privind încadrarea în grad de handicap grav şi accentuat a persoanelor adulte neinstituţionalizate şi acordarea certificatelor aferente de către Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap şi Secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba. Potrivit informaţiilor primite din partea prof. Sorin Chirilă, directorul general al DGASPC Alba, în procesul verbal încheiat în urma verificărilor se menţionează: * din numărul total de 13.526 persoane încadrate în toate tipurile de handicap grav şi accentuat existente au fost verificate administrativ 8.317 persoane (dosare); * din totalul de 4.719 persoane (dosare) cu handicap fizic existente au fost verificate administrativ 4.462 persoane (dosare); * din totalul de 2.876 persoane (dosare) cu handicap vizual au fost verificate administrativ 2.737 persoane (dosare); * totalul persoanelor (dosare) cu alte tipuri de handicap (somatic, auditiv, mintal, psihic, asociat etc.) au fost verificate administrativ 1.118. Din analiza acestor dosare echipa de inspecţie a constatat că “încadrarea în grad de handicap a persoanelor ce au depus dosarele pentru soluţionare la Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Alba se realizează cu respectarea Ordinului ministrului Muncii şi al ministrului Sănătăţii nr. 762/1992/2007, pentru aprobarea criteriilor medico-psiho-sociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap”. De asemenea, au fost verificate în teren 326 persoane, din care: 124 persoane cu handicap fizic; 101 persoane cu handicap vizual; 101 persoane cu alte tipuri de handicap. Echipa de inspecţie a constatat că în 11 cazuri există “neconcordanţe între starea de fapt evaluată pe teren şi diagnosticul medical”, iar în 5 cazuri persoanele nu au fost identificate la domiciliu. În procesul verbal, echipa de inspecţie a propus pentru reevaluare 2.458 persoane (“2.442 cazuri – documentaţia şi încadrarea în grad de handicap nu corespund HG 430/2008, respectiv criteriilor din Ordinul 762/1992/2007, 11 cazuri – neconcordanţe între starea de fapt evaluată pe teren şi diagnosticul medical şi 5 cazuri – persoane neidentificate la domiciliu”) din diferite motive.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pensionar de 63 de ani sub control judiciar, în urma unor PERCHEZIȚII în Alba într-un dosar de contrabandă asimilată: Bărbatul avea peste 38.000 ţigarete fără marcaj fiscal în locuință

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pensionar de 63 de ani sub control judiciar, în urma unor PERCHEZIȚII în Alba într-un dosar de contrabandă asimilată: Bărbatul avea peste 38.000 ţigarete fără marcaj fiscal în locuință Un pensionar de 63 de ani a fost plasat sub control judiciar, în urma unor PERCHEZIȚII în Alba, într-un dosar de contrabandă asimilată. Bărbatul avea peste […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea