Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

S.O.S. fondurile europene!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Şansa României o reprezintă în această perioadă de criză fără doar şi poate creşterea economică. Iar după cum deja se observă, un rol foarte important în dezvoltarea economico-socială în viitorii ani îl are absorbţia fondurilor structurale europene. Numai că, pe lângă faptul că de ani buni batem pasul pe loc în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei şi în acţiunile de reformare a statului, stăm foarte prost nu atât  în ceea ce priveşte  elaborarea de proiecte, cât în privinţa absorbţiei fondurilor europene. Astfel, într-un recent  raport al Băncii Mondiale cu privire la situaţia economică actuală  a României, ţara noastră se situează pe ultimul loc dintre ultimele zece ţări europene intrate în UE (UE10) în privinţa absorbţiei fondurilor europene. Potrivit raportului, la sfârşitul anului 2009, rata de contractare a fondurilor era de 38 la sută din totalul proiectelor, iar cea de absorbţie de doar 6 la sută. La sfârşitul anului 2009, România realizase doar  19 la sută dintre plăţi către proiectele contractate, în condiţiile în care media în ţările UE10 este de 30 la sută. Una dintre principalele concluzii şi totodată recomandări făcute de experţii Băncii Mondiale în acest domeniu este ca Guvernul să asigure  neapărat o accelerare a absorbţiei fondurilor pentru a putea cheltui banii alocaţi până în anul 2013, altfel neaccesarea  la timp a fondurilor structurale ar putea avea consecinţe negative asupra dezvoltării ţării noastre în viitorii ani. Totodată aceştia recomandă autorităţilor române să ia măsuri de urgenţă pentru a reduce procedurile de aprobare a proiectelor, pentru a se putea grăbi implementarea acestora, îndeosebi în ceea ce priveşte proiectele de infrastructură. Ca o paranteză, în ceea ce priveşte această recomandare  a Băncii Mondiale, ne-am convins pe deplin că este absolut necesară chiar prin unele exemple concrete din judeţul nostru. Astfel, Primăriei Stremţ i-au trebuit  2 ani de zile şi vreo 10 licitaţii publice pentru a putea bifa doar etapa de selecţie a serviciului de consultanţă a proiectului câştigat pe Măsura 322 privind dezvoltarea infrastructurii locale. Şi exemplele pot continua cu comunele Ciugud, Vinţu de Jos etc.
Spuneam puţin mai înainte că, în prezent, ţara noastră ocupă ultimul loc între ultimele 10 ţări admise în Uniunea Europeană în privinţa ratei de absorbţie a fondurilor europene (procente din totalul fondurilor alocate). Astfel, pe primul loc dintre cele 10 ţări se situează Slovenia, cu o rată de absorbţie de 18 la sută, pe locul secund se situează Lituania – 17 la sută, iar pe locul 3 Letonia – 13 la sută. Acestea sunt urmate de Estonia -12 la sută, Ungaria – 10 la sută, Cehia – 8 la sută, Polonia – 7 la sută, Slovacia – 5 la sută, Bulgaria – 4 la sută şi , în fine, pe neonorantul loc ultim se situează România,  cu un procentaj de absorbţie de doar 3 la sută! Problema este că, deşi încă din  vară, premierul Emil Boc a stabilit în cadrul Guvernului României un Comitet interministerial care să se ocupe special de gestionarea fondurilor europene prin  analize lunare privind stadiul de absorbţie, nu prea s-au făcut nici aşa paşi importanţi în domeniu. Astfel, dacă la 1 august erau întocmite 18.177 de proiecte, în valoare de 38,98 miliarde de euro, din care 4.421 proiecte aprobate, în valoare de 9,4 miliarde de euro, 3.146 de proiecte semnate cu contracte de finanţare, în valoare de 6,06 miliarde de euro şi cu doar 882 de milioane de euro plăţi efectuate, în prezent, conform site-ului Guvernului, există 22.966 proiecte depuse, 6.001 proiecte aprobate, 4380 proiecte semnate şi plăţi efectuate către beneficiari de 5.949 miliarde de lei. Aşa încât, deşi de atunci încoace s-a accelerat rata de depunere a proiectelor, fiind depuse în circa 3 luni 4789 de proiecte şi au mai fost semnate de atunci încoace 1234 proiecte, plăţile efectuate către beneficiari au înregistrat doar o creştere efectivă de circa 500 de milioane de euro. Dacă vom continua în acest ritm accesarea fondurilor europene, avem toate şansele să pierdem o bună parte din finanţarea europeană  şi astfel să fim mai mult contributori la fondurile UE şi mai puţin beneficiari.
Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea