SURSE: Dorin Nistor mai trage un loz… politic – este favorit pentru un loc eligibil de europarlamentar
După două ratări consecutive în alegerile locale și alegerile parlamentare, Organizația Județeană a PDL Alba mizează din nou pe același jucător și îi dă posibilitatea lui Dorin Nistor să tragă și cel de-al treilea loz – cel al alegerilor europarlamentare.
Surse din apropierea liderilor democrat-liberali din județ ne-au informat că în ultima ședință a BPJ s-au făcut nominalizările pentru un loc eligibil (sau aproape sigur eligibil) de europarlamentar, oferit ”de la centru” organizației din Alba pentru rezultatele foarte bune obținute la alegerile de anul trecut. Au fost propuse patru persoane, respectiv Dorin Nistor, Oana Badea, Corneliu Olar și Rodica Andronescu.
Având în vedere că, potrivit surselor noastre, prim-vicepreședintele PDL Ion Dumitrel a cam… ”strâmbat din nas” în momentul în care a fost nominalizat Corneliu Olar (știut fiind faptul că acesta preferă oameni mai de la… șes – formă geografică mai apropiată de Oltenia, zona din care el provine) și știut fiind faptul că PDL Alba nu prea obișnuiește să propulseze femei spre funcții atât de importante, nu este pentru nimeni o surpriză că între cei propuși se află un favorit – Dorin Nistor, care a fost, este și va fi susținut puternic chiar de președintele organizației.
Una peste alta, este de lăudat perseverența politicienilor democrat-liberali locali care insistă să-l așeze într-un confortabil fotoliu politic pe fostul șef al Gărzii Financiare și al OIR-POSDRU, actualmente ”parcat” pe un loc călduț, comod și (zic unii) destul de bine plătit – AIDA Transport Local (care printre altele are rolul de scoate banii din buzunarul Consiliului Local Alba Iulia pentru a-i transfera în buzunarul STP Alba Iulia). Dar de aici rezultă și că Nistor a făcut destul de multe pentru organizație, astfel încât să merite lunar în jur de 27.000 de euro pentru cheltuieli, salariu de circa 8.000 de euro plus transportul cu avionul decontat de Parlamentul European (ca să nu mai punem la socoteală o eventuală pensie de 4.000 de euro pe lună, dacă va dobândi și își va încheia mandatul).
Rămâne de văzut dacă și alegătorii vor avea aceleași ”gânduri bune” pentru candidatul propus de PDL Alba. Oricum, se pare că acesta va ieși într-un fel tot câștigător deoarece, până în prezent, s-a dovedit cu prisosință faptul că orice șut în… dos din partea electoratului a fost, pentru Dorin Nistor, un pas înainte în politică și l-a făcut tot mai îndrăgit de politicienii locali din PDL.
UPDATE: Referitor la cele prezentate mai sus, prim-vicepreședintele PDL Alba, Ion Dumitrel, a precizat că în ședința BPJ a avut loc o discuție de principiu și nu a fost vorba despre propuneri oficiale pentru locul eligibil de europarlamentar. În cadrul acestei discuții a fost nominalizat Corneliu Olar ca o eventuală propunere din partea unui membru al BPJ însă nu au fost pronunțate și celelalte nume. Liderul democrat-liberal a dorit să sublinieze faptul că, deși este prea devreme pentru a se lua decizii, nu are nimic împotrivă ca fostul deputat PDL să fie desemnat pentru a candida și că îl va susține în cazul în care acesta va fi propus oficial să candideze la alegerile europarlamentare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Ştirea zileiacum 4 zile
ȘTRANDURILE și PISCINELE din județul Alba 2024: Unde să te relaxezi și să te răcorești vara aceasta. Program, tarife și facilități
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
29 iunie 1866: Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei și una dintre cele mai importante realizări ale lui Carol I
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni