Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Tabloidul „România”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Oare vă mai amintiţi de cei care în urmă cu doi ani, la vremea tulburelului cerşeau voturile românilor prin ziare, pe sticla televizoarelor, zâmbindu-ne artificial de pe afişele multicolore, atârnate pe clădirile cenuşii, simbolurile „Epocii de Aur”? Poate le-aş fi ignorat scârboasa milogeală, dacă în spiciurile lor găunoase, n-ar fi invocat că dreptul oamenilor la vot este un fel de obligaţie cetăţenească, iar neprezentarea la urne ne-ar văduvi de dreptul de a pretinde un trai mai bun. Îi durea pe ei fix în părţile moi de viaţa românaşului, iar o dovadă pentru acest „miserupism”, este modul în care aleşii neamului, cel înduplecat să treacă pragul secţiilor de votare, tratează problemele majore cu care se confruntă România.
De n-ar fi atât de dramatic ce se petrece acum, atunci am fi putut vorbi despre pândalnica politichie de la noi, ca fiind un tabloid de mare succes, cu un tiraj de aproape 20 de milioane de exemplare, în care zoaiele, bucile, subcultura şi nevolnicia, ne sunt prezentate ca purtând atribute constituţionale, în care dezbaterea şi medierea presupune scuipaţi şi sudalme, iar legiferarea înseamnă troc sau troacă, după cum le este interesul. Cum altfel ar putea fi interpretată situaţia din forul nostru legislativ, acolo unde este mai important dacă Roberta Anastase e legată ori ba de fotoliu cu brăcinarul prezidenţial, decât dezbaterea şi aprobarea unor legi esenţiale? Cum altfel am putea vorbi de târgul sau moratoriul, n-am înţeles exact, propus parlamentarilor, de şeful statului cu îndemnul şucar-politicianist, ca şi unii şi ceilalţi să închidă ochii atunci când adversarii calcă în străchini uleioase? Cum pot invoca toţi aceşti oameni interesul naţional făcând tâmpenie după tâmpenie? Cine sunt ei şi ce merite deosebite au, în afară de a semăna haos în brazdele adânci ale sărăciei, tăiate curmeziş dintr-un capăt în altul al ţării?
Şi în timp ce aceşti hrăpăreţi fără scrupule amanetează viitorul României în funcţie de cât de mult profit scot ei din politică, suntem la un pas de a fi alungaţi de la graniţele spaţiului Schengen, preţurile cresc necontrolat, spitalele se închid ca nişte buticuri, iar în cele care încă mai funcţionează, bolnavii îşi aduc medicamentele cu plasa de acasă şi economia se prăbuşeşte în prăpastie. Acesta este rezultatul muncii lor. Aşa sunt onorate promisiunile făcute în campaniile electorale şi este răsplătit efortul celor care şi-au respectat dreptul sau obligaţia cetăţenească de a merge la vot.
Nu este departe vremea în care candidaţii vor sta din nou în uşa secţiilor de votare, numărând pe degete câţiva curajoşi care se încumetă să pună ştampila. Restul stau cuminţi acasă şi răsfoiesc tabloidul de mare tiraj… „România!”.
Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea